Singura datorie a unui povestitor este să spună o poveste
Am revăzut Omul pernă acum, după o pauză de aproape 3 ani și am întregit astfel trilogia gândită, imaginată și regizată de Eugen Gyemant. Am intrat în universul său psihologic, apăsător, copleșitor și, în același timp, plin de un soi de emoție foarte tangibilă, de un umor foarte bine dozat și cu un balans atent menținut în tensiune între vinovăție și eliberare. Îmi place foarte mult și susțin total această pasiune a lui Eugen pentru psihologie, pentru atenția sporită acordată înțelegerii textelor pe care le montează. Are un simț extraordinar de bine șlefuit și o tehnică minunată prin care reușește mereu să creeze câte o lume captivantă care abundă în emoție și în personaje minuțios analizate și foarte bine definite. Spectacolele lui amuză și dor, alină și terifiază și schimbă lucruri, percepții și sentimente în sufletul tău de spectator.
Omul pernă a dat startul acestei trilogii și spune povestea lui Katurian K. Katurian pe care îl găsim la începutul spectacolului în plină desfășurare a unei anchete. Decorul, deși conține destul de puține elemente, este extrem de bine gândit (din nou!) de Maria Nicola care a știut exact cum să evidențieze și să potențeze atmosfera rece, apăsătoare și metalică a unei încăperi de interogatoriu. Katurian K. Katurian este învinuit că trei dintre cele 400 de povestiri scrise de el stau la baza unor crime săvârșite recent. Împreună cu el în fața anchetatorilor este și fratele său cu nevoi speciale, Michal. Înfruntând un șir lung de întrebări și intimidări, cei doi încearcă să țină piept anchetatorilor și să facă lumină în acest caz cu învinuiri aparent nefondate.
Ionuț Grama jonglează cu o multitudine de stări în rolul scriitorului Katurian. Cu o viață nefericită și plină de angoase în spate, el își protejează, își îngrijește și își iubește fratele după moartea unor părinți reci și abuzivi. Evadarea sa stă în poveștile pe care le scrie, cele mai multe având în centru subiecte morbide sau cu rezolvări îngrozitoare de situații. Mândru și protector cu opera sa, el neagă orice implicare directă în cazul crimelor inspirate din poveștile sale. Pe măsura însă ce acțiunea avansează și îl cunoaștem și îl descoperim și pe Michal, fratele său, lucrurile încep să se schimbe. Siguranța afișată până atunci de Katurian, liniștea și încrederea că totul este doar o confuzie și nimic mai mult încep să se clatine și totul începe să fie învăluit în panică și disperare. Ionuț Grama deține toate caracteristicile și atuurile pentru a stăpâni și a manevra aceste treceri cu sinceritate și lejeritate. Se lasă învăluit în senzații cărora le dă noi și noi valențe și aproape că simți cum i se ordonează gândurile în cap pe măsură ce află lucruri noi și pe măsură ce încearcă apoi să găsească și să se agațe de rezolvări.
Tânărul cu nevoi speciale, Michal, fratele lui Katurian este portretizat impecabil de către Dan Rădulescu. Franchețea sa este totală, dezarmantă și înspăimântătoare. Universul său se desfășoară în jurul poveștilor scrise de fratele său pe care îl idolatrizează, trăiește în ele și prin ele. Acolo își găsește un soi de alinare și prin ele își dezvoltă un mecanism de autoapărare și de supraviețuire într-o realitate paralelă cu viața abuzivă în care trăise din cauza părinților săi. Mărturisirile sale complet sincere și netrecute prin niciun filtru moral au tendința să amuze, însă tocmai această sinceritate nedisimulată și jucată atât de fin și de natural de către Dan Rădulescu este elementul care îți seamănă teroare în inimă.
Cei doi anchetatori care se joacă de-a polițistul bun și polițistul rău sunt Cătălin Babliuc (Ariel) și Lucian Iftime (Tupolski). Aparent polițistul rău la început, Cătălin Babliuc intră în forță și se dezlănțuie cu impulsivitate. Fan al pedepselor și al torturii, el reușește foarte abil să își umanizeze personajul dezvăluind o grijă și o sensibilitate aparte pentru copiii abuzați și maltratați. Lucian Iftime l-a întors pe Tupolski pe toate părțile, i-a căutat toate punctele slabe și toate punctele tari și a reușit să ducă manipularea și sarcasmul la nivel de artă și să aducă la viață viclenia combinată cu o doză de șarm, dar și tirania și jocurile psihologice. Gesturile, mimica și expresiile sale sunt de studiat pentru că se ascund acolo lumi tare întunecate care se hrănesc cu spaima inserată în oase și cu jocurile de statut. Într-o secundă și doi pași mari acaparează întreaga scenă și este pretutindeni. Este exact la fel ca un animal de pradă care se joacă încântat cu masa sa, lăsându-i senzația că ar putea scăpa doar pentru a o înșfăca o clipă mai târziu și mai brutal în ghearele sale, conștient fiind că toată puterea stă în mâinile lui. Lucian Iftime este fascinant de urmărit pentru toată această transformarea de care este capabil și pe care o înfățișează cu o naturalețe copleșitoare.
Există oare un temei solid în spatele tuturor acuzelor aduse celor doi frați și, dacă da, cine este cu adevărat vinovat? Câtă vină ar trebui să se răsfrângă asupra unui autor moral care, voit sau nevoit, poate împinge la săvârșirea unor fapte abominabile și câtă vină ar trebui să își asume cel care le-a pus în practică? Unde începe și unde se termină rolul și responsabilitatea unui artist în raport cu arta sa? Cât de mult am sacrifica oricare dintre noi pentru lucrurile în care credem, care ne definesc într-o mai mică sau mai mare măsură, care sunt părți dureroase din noi? Și, mai mult decât atât, cât de departe am putea să mergem încercând să îi protejăm pe aceia pe care îi iubim cel mai mult pe lumea asta?
Sunt o grămadă de întrebări pe care acest spectacol le scoate la lumină, întrebări care își caută răspunsuri la o fragilă graniță între imaginație, ficțiune și realitate. Mergeți și îndrăzniți să vă lăsați provocați de acest spectacol și de emoțiile și gândurile pe care o să vi le provoace. Mergeți și vedeți întreaga trilogie semnată Eugen Gyemant (50 de secunde se joacă la Teatrul Național București, iar Nu regret nimic tot la Teatrul Act). O să pătrundeți fără să regretați vreo secundă într-o lume palpitant de interesantă, cu o viziune sensibilă și aparte asupra lumii și cu niște actori excelenți.
