Orice iubitor sau pasionat de teatru cred că s-a întrebat la un moment dat cum ia naștere un spectacol de teatru cu tot ce se ascunde în spatele produsului finit pe care îl vedem noi cufundați în scaunele de spectatori. E o curiozitate firească să te întrebi sau să îți imaginezi cum a apărut ideea din spatele unui spectacol, cum s-a făcut distribuția, cum se desfășoară repetițiile, cum se înțeleg actorii atunci când se pregătesc pentru un rol, ce discuții, amoruri sau dispute pot lua naștere în tot acest intens proces de creație. Acum suntem, din fericire, ceva mai aproape de a ne satisface această curiozitate mulțumită lui Octavian Strunilă. Cum se face ne introduce exact în culisele unui spectacol de teatru și este scris și regizat de el (v-am mai povestit eu despre un alt spectacol scris și regizat de el care mi-a plăcut mult, Coaste din viața lui Adam). Umorul lui Octavian este spumos, este inteligent și atât de natural încât nu are cum sa nu te cuprindă din toate părțile.
Destul de multă lume merge la teatru doar ca să râdă, să se simtă bine și să scape de problemele cotidiene măcar pentru o oră și jumătate. Sunt fel și fel de spectacole ușurele care se joacă printr-o grămadă de locuri, comedii bulevardiere cu texte lejere bazate în cele mai multe cazuri pe răsturnări de situații și încurcături voit comice și care de regulă nu pun prea multe probleme morale sau universale. Totul e bine când se termină cu bine. Și nu e absolut nimic în neregulă cu aceste spectacole. Spectacolul lui Strunilă însă nu intră în această categorie. A vrut, desigur, să scrie și să regizeze o comedie, însă nu încearcă să obțină acel comic de primă mână și de divertisment tv. El a scris o comedie inteligentă pentru că, dând la o parte replicile și poantele amuzante, textul său are la bază niște situații reale, niște contexte adevărate care se petrec în spatele cortinei.
Spre exemplu, câte discuții, invidii și conflicte nu se nasc între actorii care au prins roluri în seriale tv și care câștigă mult mai mulți bani decât colegii lor care fac doar teatru și sunt angajați la stat? Câți actori nu pun sub semnul întrebării talentul și integritatea colegilor care acceptă roluri în telenovele și în reclame care nu le fac cinste doar pentru a face un ban în plus?
Care este rețeta perfectă pentru un spectacol excelent? O parte dintre regizori aleg să facă spectacole fără înflorituri superficiale și unde important este mesajul pe care vor să îl transmită . Unii trec pe plan secund mesajul și emoția și aduc în prim-plan împletituri de stiluri și de tehnici menite să șocheze sau să uimească. Sunt spectacole adorate de critici, dar pe care un spectator de rând poate nu ar putea să le înțeleagă sau să le decripteze și spectacole cu succes la public pe care criticii nu le apreciază. Unii regizori fac spectacole grandioase care devin repere teatrele, alții vânează bugete exorbitante pe care le folosesc pe niște spectacole mediocre… iar variante mai există cu siguranță.
Există oare un soi de spectacol despre care să scrie de bine și criticii de teatru și bloggerii culturali (mulțumim, Octavian, că ne-ai menționat și ne-ai luat în calcul și pe noi, că ne recunoști și nouă o contribuție în această lume a recenziilor despre teatru 🙂 ), dar care să placă și publicului larg sau trebuie făcute compromisuri într-o direcție sau în cealaltă?
Pe lângă destule întrebări asemănătoare care se nasc din spectacolul Cum se face, una importantă pentru mine este dacă actoria este o meserie inutilă. De un doctor, de un avocat sau de un instalator se poate întâmpla să ai nevoie stringentă și la ora 02:00, dar de un actor… iar aici Octavian pune toate punctele posibile pe i. Cei mai mulți dintre noi mergem la teatru atunci când ne-am plătit toate dările la stat, când suntem fericiți, liniștiți, sănătoși. Undeva, pe o listă de priorități atunci când vine vorba de îngrijirea propriului suflet, arta poate își face cumva loc într-un top 10. Poate. Și este atât de păcat să nu ne dăm seama câtă liniște, bucurie și emoție poate aduce teatrul (și arta în general) în inimile noastre și cât bine ne-ar face dacă am reuși să o urcăm cât mai sus în acest top 10 personal.
Pe lângă Octavian Strunilă care își asumă în acest spectacol rolul de actor-regizor, varianta aceasta de distribuție pe care am văzut-o eu îi mai cuprinde pe Paul Ipate, Alexandru Conovaru, Andreea Mateiu și Anca Sigartău – toți actori extrem de talentați. Nu este deloc simplu să joci comedie, însă ei cinci sunt înzestrați cu tot ce le trebuie ca să facă asta extraordinar de bine. Fiecare dintre ei își asumă personajul (sau personajele acolo unde este cazul) și nu urmăresc doar crearea unor situații comice lipsite de fond. Sunt actori cu experiență cărora le place să se joace însă joaca lor este luată foarte în serios și asumată. Sunt delicioși de urmărit, asta e clar.
Recunosc, eu n-am mai râs de mult așa de mult și de bine la un spectacol de teatru, iar pentru starea de bine și de bucurie pe care am avut-o după aș recomanda oricui să meargă să îl vadă. Printre porțiile de râs însă i-am dat și foarte multă dreptate lui Octavian cu subiectele pe care le atinge. Unele sunt mai voalate, e adevărat, însă pe multe dintre ele o să le identificați și dacă nu sunteți împătimiți ai teatrului. Ce este cert însă este că mergând să vedeți Cum se face o să aveți parte cam de o oră și jumătate – două de voie bună și de destindere care vor acționa fix ca un burete peste toate grijile voastre din timpul zilei. Și dacă nici asta nu face bine la suflet…