Unul dintre lucrurile cele mai tari la teatru – și la artă în general – este libertatea. Libertatea de a simți. De a-ți imagina. De a te juca. De a construi. De a reinterpreta. De a emoționa. Visul unei nopți de vară este preferata mea dintre toate piesele de Shakespeare citite până acum sau văzute transformate în spectacole de teatru. Am văzut câteva montări diferite și mereu sunt curioasă să văd altele noi. Cred că este extraordinar de ofertantă, atât pentru regizor cât și pentru actori pentru că are o mulțime de detalii care pot fi exploatate la maxim, descifrate și reinterpretate.
Și exact asta cred că a făcut Peter Kerek cu propria lui variantă a Visului de la Green Hours. A tradus, a adaptat și s-a jucat într-un mod foarte interesant cu acest text extrem de cunoscut. Deși în mod normal distribuția acestui spectacol ar trebui să reunească peste 15 actori, Peter Kerek a gândit o variantă cu doar 4 actori. Și și-a ales mai mult decât inspirat distribuția potrivită pentru această viziune regizorală.
Irina Antonie, Alina Rotaru, Nicholas Cațianis și George Rotaru sunt cei patru magnifici. Și chiar nu zic degeaba sau gratuit magnifici. Cei patru actori preiau absolut toate personajele imaginate de Shakespeare în această piesă și ni le înfățișează nouă. Mi se pare de-a dreptul remarcabil ce reușesc ei să facă în acest spectacol. Pentru că ei nu doar joacă toate aceste personaje ci devin una și aceeași persoană cu fiecare dintre ele. Altfel nu îmi explic cum pot să treacă atât de repede și în același timp atât de natural de la un personaj la altul, de la o emoție la alta și de la o stare la o alta complet diferită – în decurs de o secundă sau două la anumite scene. Mi se pare cu atât mai greu să joci atâtea personaje diferite și să reușești să îți păstrezi naturalețea și finețea, să nu plusezi inutil.
Nicholas, Alina, George și Irina sunt precum valurile unei mări când agitate, când perfect calme – se îmbrățișează, se contopesc unii în ceilalți, se învolburează împreună ca mai apoi să se topească laolaltă, rostogolindu-se până la țărm. Sunt atât de cursivi și de expresivi încât ai senzația că sunt făcuți din apă și din aer, că se fluidizează în fața noastră căpătând toate formele posibile, asumându-și și redând toate emoțiile. Frumusețea talentului acestor actori este că reușesc să preia și să umanizeze atât de bine o coregrafie extrem de grea și teribil de solicitantă și să o umple cu multă pasiune, înflăcărare și emoție astfel încât tu, ca spectator, să nu simți nicio secundă efortul depus de ei, doar bucuria de a juca.
Scenografia concepută de Iuliana Vîlsan este atât inspirată cât și super practică și le oferă celor patru actori spațiul perfect de desfășurare, potențându-le emoțiile și jocul împreună cu muzica (Aurelian Stoleriu) și cu proiecțiile video (Kotki Visuals). Astfel, în spațiul mic de joc de la Green Hours ia naștere un altfel de Vis. Un Vis romantic, artistic, sensibil. Un Vis deosebit și curajos. Pentru că această viziunea a lui Peter Kerek este încărcată de erotism și senzualitate. Sigur, piesa Visul unei nopți de vară jonglează cu sexualitatea destul de mult, sub diverse forme și în diverse combinații, iar acest aspect poate fi exploatat prea mult și prea vulgar. S-au mai văzut cazuri. Peter Kerek reușește însă să poetizeze această sexualitate, iar Alina, George, Irina și Nicholas să o transforme în artă și în emoție.
Nu au o misiune deloc ușoară cu acest spectacol, însă ei sunt atât de buni încât totul pare simplu. Minunații George Rotaru, Nicholas Cațianis, Irina Antonie și Alina Rotaru își pun pe tavă în fața noastră talentul și timp de aproape doua ore se transformă neîncetat, jonglează cu toate stările posibile și se întrepătrund fără vreo secundă de pauză. Sunt și sudați și liberi, și firavi și puternici, și ingenui și provocatori. Mergeți și lăsați-vă înlănțuiți în acest Vis îndrăzneț de special.
