De când îmi amintesc am avut o slăbiciune pentru musicaluri (poate și unde primul spectacol de teatru “de oameni mari” văzut de mine acum hăăăt vreo 18 ani a fost musicalul “Omul din La Mancha” de la Teatrul Național din București unde m-am îndrăgostit iremediabil de Maia Morgenstern, dar asta este o altă poveste pentru o altă dată). Nu știu să explic exact de ce îmi plac atât de mult, cred că este combinația de emoție transmisă prin muzică amestecată cu cea transmisă de jocul actorilor care îmi dublează sensibilitatea. De asta nici nu mă mir că la fiecare musical pe care îl văd la un moment dat mie mi se umplu ochii de lacrimi. Sensibilitate dublată, doar am zis 🙂
La sfârșit de stagiune m-am delectat cu cea mai recentă premieră de la Teatrul Evreiesc de Stat – Bună seara, domnule Wilde, un musical de Eugen Mirea și Henry Mălineanu după piesa ”Ce înseamnă să fii Onest?” de Oscar Wilde. Oscar Wilde are un farmec destul de aparte, ca și cum își alege cu grijă cuvintele, dar în același timp ca și cum totul îi vine extraordinar de natural și de relaxat. Dacă Portretul lui Dorian Gray este un soi de thriller încărcat de mister, Ce înseamnă să fii onest este o comedie de moravuri transformată într-un musical captivant la TES.
Andrei Măjeri preia frâiele acestui spectacol din postura de regizor și picură un strop inspirat de modernism în stilul lui Oscar Wilde. Se simte cum, prin indicațiile sale, își potențează actorii și le dă frâu liber la joacă și la voie bună, ținându-i însă și aproape de text și de intențiile sale regizorale. Rezultă un spectacol care te relaxează, care te amuză și care te invită preț de vreo două ore și jumătate să iei parte la toate isprăvile personajelor de pe scenă. Este completat foarte bine de un decor versatil semnat Irina Moscu, de frumoasele costume marca Lucian Broscățean și de coregrafia lui Attila Bordás.
Identități false, buclucuri și giumbușlucuri. Povești care se încurcă, se întrepătrund și se descurcă pe măsură ce acțiunea avansează. Iubire, îndrăgostire, pasiune, suferință, toate se amestecă într-un comic de situație bine dozat și livrat. Plus muzica! O să vă rămână câteva piese în minte cu siguranță. Unele sigur vă vor amuza sau vă vor face să nu mai aveți stare pe scaun pentru că ați cam vrea să vă alăturați distracției, iar altele vă vor emoționa prin candoarea și mesajul lor.
Distribuția este încântătoare, o să vedeți! Alexandra Murăruș și Lorena Luchian sunt mândrele și frumoasele Cecily și Gwendolen, pline de romantism și delicatețe atunci când trebuie, dar și de curaj și de multă energie atunci când rolul le-o cere. Mihai Prejban și Viorica Bantaș sunt un cuplu foarte simpatic în joaca lor de-a “te vreau, dar nu e voie și nu se cade… dar totuși te vreau”. Arabela Neazi este delicioasă în rolul pretențioasei Lady Bracknell. Își dozează foarte bine avântul și dă o savoare specială comicului pe care îl desfășoară pe scenă. Darius Daradici ne poartă cu o mână sigură prin ițele poveștii din rolul lui Oscar Wilde, iar Nicolae Botezatu este o plăcere de urmărit cum punctează două personaje și cum le diferențiază cu linii foarte fine.
Am avut ocazia să îl văd pentru prima dată pe scenă pe Andrei Miercure în rolul jucăușului Algernon Moncrieff. Și e foarte bun. Îi place rolul ăsta (dacă nu mă înșel nu este prima dată când și-l însușește), o simți și din sală, se bucură și se adâncește în el. Cântă la fel de bine precum joacă și precum se joacă, e cuceritor și plin de energie. Andrei are și prestanță, dar are și cheful acela specific vârstei de a se arunca în experiențe într-un fel plin de prospețime și de entuziasm.
Și cu siguranță nu în ultimul rând spectacolul acesta este o plăcere și datorită lui Ionuț Grama. Asta e, trebuie să o recunosc, am o slăbiciune pentru el, dar v-aș întreba cum s-ar putea să nu am din moment ce încep să fiu din ce în ce mai sigură că nu există rol în care Ionuț să nu fie carismatic și extra fermecător. Nu cred că i se poate da ceva să joace și unde zâmbetul lui ștrengar să nu funcționeze de minune și să nu te facă să cedezi și să te câștige de partea lui. Nici nu mai zic de felul în care cântă, de timbrul său atât de profund și, în același timp, foarte maleabil sau de perfectul lui accent englezesc. Ionuț Grama este atât de talentat încât are, fără niciun dubiu, toate atuurile să te cucerească și o să o facă garantat și cu rolul său din acest spectacol.
Musicalul se va relua din toamnă și vă îndemn cu inima deschisă să mergeți să îl vedeți. Toți avem nevoie de măcar două ore și ceva pe săptămână în care să ne lăsăm furtunile deoparte și să ne înseninăm, așa că încercați tratamentul cu Bună seara, domnule Wilde. E prescris cu drag și conține numai elemente menite să descrețească frunți încruntate și să mângâie inimi împovărate de griji și de stres. Luați doza maximă, că deja nu cred că mai trebuie să mai spun cât de bine face teatrul la suflet!
