Beginners – să nu ne dezamăgim copiii!

Copii am fost odată și copii vom rămâne, sub o formă sau alta, mereu. Purtăm cu noi reminescențe ale experiențele pe care le-am avut în copilărie, iar relația pe care am avut-o cu părinții va fi parte din noi întotdeauna. Poate ajungem să facem pace cu trecutul sau poate nici măcar nu vom ajunge vreodată să conștientizăm cu adevărat efectele felului în care am fost crescuți. Beginners, piesa scrisă de Tim Crouch și pusă în scenă la Teatrul Național din București, ne invită să ne îndreptăm ochii și sentimentele către anii copilăriei și să ne dăm seama în ce șabloane marcate cu cretă colorată existăm în prezent.

Un univers al copiilor. Sau poate al adulților? Sau poate al adulților-copii sau al copiilor-adulți? Acesta este misterul de la începutul încântătorului spectacol regizat de Bobi Pricop la Sala Atelier. Ce e cu acești adulți care se comportă un pic ciudat când se întâlnesc, ca în fiecare an, în casa unde își petrec vacanța? Pe măsură ce acțiunea începe să se dezvăluie și replicile să se lege lucrurile încep să devină mai clare. Perdeaua de apă ce curge și desparte scena de spectatori se oprește și detaliile capătă sens – adulții sunt de fapt copii și avem de-a face cu un salt când gri și înnorat, când plin de culoare între o lume care a fost și una care poate va să fie, asta dacă vom reuși să răzbatem cu bine printre dramele și traumele copilăriei.

Facem pași mărunți în lumea lui Joy, Bart, Lucy și Nigel. Frânturi din viețile lor încep să se adune și să se potrivească la perfecție într-un puzzle cu mii de piese. Lumea copiilor capătă nuanțe prea grave, prea „adulte” când se văd nevoiți să descâlcească ițele înnodate de părinți. Divorț, boală terminală, moarte, sentimentul că nu ești auzit, înțeles, că nu contezi, că ești ignorat, că adulții care ar trebui să-ți stea alături și să te învețe, să te asculte și să-ți dedice timp au lucruri mult mai importante de făcut între ei. Nu-i deloc la îndemână să găsești sensurile acestor experiențe la vârsta de 9-10 ani. Problemele adulților sunt și ale copiilor, evadarea nu există ca soluție, doar creativitatea, viziunea colorată și directă asupra vieții poate reprezenta o salvare. Adaptarea, acceptarea, iubirea, înțelegerea, compasiunea, curajul de a fi atât copii, cât și oameni mari în același timp sunt lecții importante pe care cei patru le învață pe măsură ce săptămâna se derulează și interacțiunile dintre ei îi apropie și îi unesc.

Bobi Pricop dezvelește povestea cu aceeași atenție pe care m-am obișnuit deja să o descopăr în spectacolele sale. Împletește cu ingeniozitate joaca și umorul cu teme importante ce creionează o lume a adulților prea obosiți și preocupați de problemele lor personale, dar și lumea celor mici, forțați spre o maturizare rapidă. Bobi Pricop reușește să deseneze – la propriu – alături de Dan Basu (animație și desen) un univers desprins parcă din benzile desenate sau din jurnalele pe care le țineam în copilărie și își pune amprenta stilistică asupra piesei lui Tim Crouch descoperind fațetă după fațetă de emoție și de sensibilitate.

Distribuția este aleasă cum nu se poate mai bine! Energiile actorilor se completează exemplar, iar talentul și experiența își spun cuvântul pentru că nu e deloc ușor să joci niște copii cu asumare totală și cu o candoare delicată. Ada Galeș o interpretează cu empatie și cu sentimentele pe masă pe Joy care se vede nevoită să se confrunte cu boala terminală a mamei sale. Distantă, mereu în gardă și reticientă, Joy trece printr-un lung și dureros proces de adaptare. Raluca Aprodu se apropie cu naturalețe și o gingășie feminină, maternă de Lucy, mica balerină care le spune adulților pe nume și care pare să cunoască detaliile tuturor poveștilor din grup. Alexandru Potocean debordează de o energie savuroasă, o siguranță de sine împletită cu un sarcasm răpitor și-și scoate la înaintare simțul ludic care-l prinde excelent interpretându-l pe Nigel, doctorul care-și mânuiește stetoscopul ca pe o armă vindecătoare în fața tuturor problemelor. István Téglás are o sfială pudrată cu duioșie dându-i viață lui Bart, „intrusul” din grup care încearcă să se integreze și să facă pace cu moartea tatălui său. Nu în ultimul rând, Ciprian Nicula este neobosit și cu o multitudine de fețe și emoții într-un rol complet neașteptat care-i pune în evidență capacitățile fizice deosebite.

Cum se sfârșește săptămâna lor petrecută împreună? Cum altfel dacă nu cu un spectacol de teatru, o descătușare și o eliberare de toate emoțiile, stările și poveștile pe care le-au experimentat timp de 7 zile. Locurile actorilor adulți sunt luate de către copii care împânzesc scena de culoare și vitalitatea specifică vârstei (și care, fie vorba între noi, sunt de-a dreptul încântători prin seninătatea și dedicarea pe care o emană cu fiecare replică). Spectacolul lor reimaginează problemele adulților și aduc o vindecare terapeutică, dar creează și o fuziune între cele două lumi, a celor mari și a celor mici. Se suprapun și se întrepătrund, nuanțele întunecate și de gri de până atunci capătă brusc culoare, iar speranța unui curcubeu după atâta ploaie este la orizont.

Beginners este mai mult decât un spectacol reușit și captivant. Este un spectacol ce trasează cu creta toate desenele copilăriei noastre. Oricâtă ploaie ar cădea, ele nu se șterg niciodată. Forma lor ușor neclară te însoțește tot restul vieții. E tare important să nu ne dezamăgim copiii și să ne aplecăm cu grijă, cu iubire și cu gingășie și asupra copiilor pe care îi purtăm până la final în noi. Doar așa basmele pot deveni realitate, traumele pot fi vindecate și speranța poate să răsară din nou de după nori negri de frici și angoase.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top