Andrei Miercure – Cea mai frumoasă zi din viața mea a fost când m-am eliberat de toate fantomele trecutului

Andrei Miercure este unul dintre actorii la care mă gândesc cu mare drag atunci când mai aud întrebari despre valoarea noilor generații de actori. Proaspăt absolvent al UNATC-ului la specializarea Artele Spectacolului – Actorie și proaspăt angajat al Teatrului Evreiesc de Stat, Andrei este plin de energia aceea care poate muta munții din loc și care își dublează talentul cu frământări, întrebări și foarte multă muncă. Este meticulos și sârguincios și sunt absolut convinsă că va ajunge foarte departe!

Am stat mult de vorbă despre toți și despre toate și am povestit despre frumoasele lui începuturi din trupa de teatru a liceului Tudor Vianu, despre anii studenției, despre condiția „tânărului actor” de la noi din țară și despre proiectele sale (nu știu dacă știți că Andrei a avut unul dintre rolurile principale într-un lungmetraj străin!). Am și deviat la un moment dat, iar Andrei mi-a povestit cu multă candoare și sinceritate despre Omul Andrei Miercure, despre căutările, temerile și nesiguranțele lui, despre ce a învățat din experiențele din copilărie și adolescență, despre ce îl face să râdă din tot sufletul sau cum arată transpusă în cuvinte cea mai frumoasă zi trăită până acum. Aveți mai jos un interviu plin de gingășie care sper să vă aducă măcar cu un pas mai aproape de a-l cunoaște pe Omul și pe Actorul Andrei Miercure. Lectură plăcută!

♠ ♠ ♠

Ce ai spune despre tine cuiva care nu te cunoaște?

Sunt o persoană care are nevoie de destul de multă atenție deși uneori încerc să maschez lucrul acesta. Cred că sunt charismatic, foarte prietenos, fac foarte repede legături mentale și analizez tot ce se întâmplă în jurul meu. Sunt destul de cameleonic și probabil din acest motiv nici nu-mi place să îmi fac păreri preconcepute despre oamenii pe care îi întâlnesc. Știu că toți suntem schimbători.

Cum te-ai întâlnit cu actoria?

În clasa a noua, semestrul al doilea. Atunci am intrat în trupa de teatru a liceului Tudor Vianu și atunci s-a născut fascinația mea pentru actorie. Până atunci fusesem doar foarte pasionat de muzică, la doisprezece ani am început să cânt la chitară. Atunci mi-am dat seama că am și voce și am început să le combin.

Povestește-mi cum a fost toată expriența aceasta cu trupa de teatru a liceului.

În anul în care eu eram clasa a noua, profesorul de informatică și coordonatorul trupei, Marcel Homorodean, căruia noi toți îi spunem Dirigu căuta băieți care să știe să și cânte și așa m-a găsit pe mine. Nu știam ce presupune lucrul la un spectacol. Singurul lucru pe care îl cunoșteam din toată această ecuație era muzica. Toți eram la început, dar a fost o experiență extraordinară. Pentru mine au fost cei mai frumoși ani de până acum.

Am rămas în trupă până la terminarea liceului și încă un an după. Ultimul spectacol pe care l-am făcut alături de ei a fost Fantoma de la Operă când eu eram în anul întâi la UNATC. Toată această experiență de fapt mi-a schimbat cursul vieții pentru că eu eram la un liceu de mate-info, la o clasă de informatică. Nu m-am gândit că o să ajung să dau la actorie, nici în conjunctura în care îmi plăcea mult activitatea pe care o aveam în trupa de teatru.

Și cum ai ajuns totuși să iei această hotărâre, ce te-a determinat sau ce s-a schimbat?

Monica Ciută, care este profesoară de canto la UNATC, se împrietenise cu Dirigul nostru și a venit la un moment dat să vadă Cocoșatul de la Notre Dame. După spectacol a venit la mine și mi-a spus că eu trebuie să dau la actorie. Acela a fost momentul în care am început să mă gândesc serios la această variantă și să o iau în calcul. Atunci eram în clasa a unsprezecea.

În clasa a douăsprezecea a venit în liceu Floriela Grapini. Era în căutarea unor băieți pentru un lungmetraj al lui Daniel Sandu. Atunci am dat primul meu casting și după trei luni și jumătate am primit vestea că am fost selectat să fac parte din proiectul Un pas în urma serafimilor.

Tot în clasa a douăsprezecea am primit un telefon din partea doamnei Maia Morgenstern care m-a întrebat dacă aș vrea să fac parte din spectacolul De la Caragiale la Șalon Alehem, spectacol care se joacă și în prezent la Teatrul Evreiesc de Stat. Doamna Maia m-a ținut minte încă de la un spectacol pe care îl făcusem cu doi ani în urmă. În clasa a zecea am participat cu spectacolul Chirița în provincie pe la mai multe festivaluri, printre care și „5 licee – 5 teatre”. Liceul nostru a fost selectat atunci de către Teatrul Evreiesc de Stat și am avut parte de o săptămână de traininguri și de pregătire alături de actorii de acolo, iar printre ei era și doamna Maia care m-a ajutat cu câteva detalii pentru rolul pe care îl pregăteam. Acel festival mi-a adus și primul premiu din viata mea – „Premiul pentru cel mai bun actor într-un rol principal masculin”.

Mi se pare interesant că, deși există foarte multe trupe de teatru formate din liceeni voi, la liceul Tudor Vianu, v-ați axat pe musical. Cum a apărut ideea aceasta?

Domnul profesor a venit cu ideea asta. A văzut foarte, foarte mult teatru, iar spectacolele de musical l-au atras întotdeauna în mod special. Inițial a vrut să facă doar Bună seara domnule Wilde, care era unul dintre spectacolele lui preferate. După, văzând că are o trupă muncitoare și implicată, ne-a propus să facem Cocoșatul de la Notre Dame care nu se mai făcuse până atunci în România. A durat cam 7 luni până am reușit să ridicăm acest spectacol, nu mai făcuse nimeni dintre noi așa ceva până atunci, să ia un spectacol de la zero complet și să îl facem noi în întregime. A ieșit bine așa că am continuat în această direcție.

Având în vedere că la noi nu se fac cursuri specializate de musical, ți se pare că, datorită experienței din liceu, ai un soi de avantaj față de alți colegi de-ai tăi care s-au întâlnit cu acest tip de spectacol poate de-abia în facultate sau după?

Da, pentru că tot acest proces început în liceu m-a făcut să îmi pun niște întrebări cărora le-am dat niște răspunsuri mai apoi în facultate. Cred că a reprezentat un atuu pentru mine pentru că aveam deja niște noțiuni despre ce înseamnă sau ce presupune structura unui musical. Am observat că, spre deosebire de alți colegi de-ai mei care nu au avut șansa pe care am avut-o eu, am un pic mai multă siguranță atunci când vine vorba despre un astfel de proiect.

Ajunsesem să mă „spăl” pe interior atât de mult cu părerile celorlalți încât nu mai știam ce simțeam și ce îmi doream eu cu adevărat

Ce te-a învățat despre tine experiența aceasta din liceu?

Mi-am dat seama că sunt o persoană foarte sensibilă, un lucru pe care nu l-am recunoscut față de mine mulți ani.

Din ce cauză?

Mult timp m-am autocriticat, iar asta m-a determinat să îmi îngrădesc foarte mult sensibilitatea. Consideram că lucrurile trebuie făcute doar serios, că sensibilitatea nu-și are rostul sau locul. Actoria m-a învățat, mai apoi, că nu e nimic rău în a fi sensibil, dar chiar și când am intrat la facultate am încercat să îmi ascund această latură. Autocritica nu mai este acum așa de pregnantă pentru că am învățat să o controlez mult mai bine decât o făceam atunci.

De unde crezi că provine această teamă de a-ți arăta sensibilitatea?

Nu am simțit că am avut vreodată o stabilitate emoțională. Până la începerea școlii am stat cu bunicii de la țară. Apoi am venit în București. Când am început să mă obișnuiesc aici eram trimis în toate vacanțele înapoi la bunici la țară. Iar când eram aici, în timpul anului școlar, ai mei munceau de dimineață până seara și rareori petreceam timp împreună. Din aceste motive eram mereu în alertă, nu reușeam să mă relaxez niciodată. Singurele momente în care mă simțeam în largul meu erau când eram cu bunica la țară.

Crezi că această teamă se reflectă sau influențează și relațiile pe care le ai în prezent? Îți vine greu să te deschizi față de oamenii apropiați?

Când aveam 11-12 ani s-au întâmplat mai multe evenimente care au dat întreaga viață de familie peste cap. Am început să mă închid în mine foarte mult și nu prea mai vorbeam cu cei din jurul meu. Probabil că toate evenimentele astea care s-au succedat foarte rapid mă afectaseră foarte tare și, din cauză că nu aveam pe nimeni lângă mine față de care să mă destăinui, m-au făcut să reprim multe dintre lucrurile pe care le simțeam. De asta, la un moment dat, ajunsesem să fiu nervos zilnic și de multe ori nici nu puteam să îmi explic de ce mă simțeam așa. În prezent am ajuns să mă deschid și să mă împrietenesc destul de ușor cu oamenii, dar mi-e greu să mă simt confortabil în preajma multora. Mi-e simplu să le spun celorlalți ce și cum mă simt, dar mult mai greu să arăt asta, mai ales în ceea ce privește părțile negative.

Ce amprentă și-a pus asupra ta faptul că ai crescut cu bunicii?

Cred că a fost o experiență care m-a responsabilizat de mic, care m-a învățat să muncesc pentru a obține ceea ce îmi doresc. Dacă mi s-ar fi oferit pe tavă toate lucrurile necesare pentru dezvoltarea unui copil cred că aș fi ajuns să fiu o persoană autosuficientă, care nu aspiră la lucruri mai mărețe și se mulțumește doar cu ce are.

Faptul că nu m-am simțit în siguranță din punct de vedere emoțional astfel încât să am un simț al continuității m-a făcut să fiu foarte în gardă și atent la tot ce se întâmplă în jurul meu. Pe de altă parte, am ajuns să mă închid mult în mine și ajunsesem, până acum câțiva ani, să nu mai știu cum sunt eu de fapt și care-s părerile mele vizavi de lucrurile din jurul meu. Ajunsesem să mă „spăl” pe interior atât de mult cu părerile celorlalți încât nu mai știam ce simțeam și ce îmi doream eu cu adevărat.

Cred că ceea ce este cel mai  important e să accept ceea ce s-a întâmplat și parcursul pe care l-am avut până acum în viață și să merg mai departe. Am început un nou capitol al vieții mele de când am terminat facultatea și cred că de-abia acum învăț ce înseamnă să trăiești în prezent, învăț să îmi dau credit pentru ceea ce fac bine, învăț să trăiesc cu mine și cum să mă și relaxez, nu doar să muncesc non-stop. Am fugit de mine mult timp și acum încep să învăț să fiu confortabil cu mine.

Cum este să joci acum Bună seara domnule Wilde pe scena Teatrului Evreiesc de stat după ce l-ai jucat și în liceu?

Eram în anul 3 de facultate când am primit un telefon de la regizorul Andrei Măjeri care mi-a spus că vrea să monteze un spectacol la TES și că și-ar dori să vin la un casting la recomandarea doamnei Maia Morgenstern. Bună seara domnule Wilde a fost primul spectacol pe care l-am făcut atunci când am intrat în trupa de teatru a liceului și practic punctul de start pentru ceea ce aveam să devin mai târziu.

Telefonul lui Andrei a venit într-un moment în care cântăream posibilitatea de a-mi îngheța anul la facultate și de a abandona actoria. Cred că a fost un soi de wakeup call din partea universului care mi-a zis să las prostiile deoparte și să-mi văd mai departe de drumul pe care l-am ales. Și nu, nu cred în coincidențe. A fost și este un lucru extraordinar că am posibilitatea de a juca acest spectacol pe scena Teatrului Evreiesc alături de o echipă minunată și talentată, iar o parte dintre colegii din distribuție mi-au devenit și prieteni.

Din ce motive ai vrut să abandonezi facultatea?

În momentul în care am intrat la facultate am ales să las deoparte tot ce știam – sau credeam eu că știu – despre actorie. Până mai recent luam toate criticile foarte personal și mă desconstruiam singur spunându-mi că nu sunt bun, că nu sunt în stare să fac bine cutare lucru etc. Abordarea asta m-a adus atunci în pragul de a lua în considerare retragerea de la facultate. Erau cazuri în care ajungeam cu niște scene pe care le lucram într-un anumit punct în care efectiv nu mai știam ce să fac. Profesorii încercau să mă ajute, dar îmi și indicau ce nu era bine și atunci începeam să mă gândesc că dacă nu sunt capabil să fac lucrurile cum trebuie înseamnă că pur și simplu ar trebui să mă las de meseria asta și să îmi caut altceva la care să fiu bun.

Munceam foarte mult, aveam și o nevoie destul de mare de confirmare și de încurajare care să îmi indice că sunt pe drumul cel bun și cum nu primeam lucrurile astea aveam sentimentul că niciodată nu o să ajung să fiu mulțumit de ceea ce făceam. Deși știam că profesorii își doresc să merg mai departe și cumva și eu totuși simțeam că vreau să nu mă las, resimțeam o presiune foarte mare.

A fost o experiență care m-a învățat să nu renunț la ceea ce vreau cu adevărat, să fiu mereu conștient că trebuie să fac tot ce pot pentru a ajunge acolo unde îmi doresc. Încet, încet am învățat să iau din critică doar lucrurile care mă pot învăța să evoluez și să reușesc să fiu realist atunci când privesc produsul muncii mele și să îl evaluez corect. 

Cred că în prezent piața este supra-saturată de actori

Ce crezi despre ponderea critică versus laudă? E mai bine să primești laude ca să fii încurajat sau e mai indicat să primești critici ca să te motiveze să muncești mai mult?

Cred că este o balanță destul de fină între ele. Din punctul meu de vedere, ar trebui să ții cont de laudele și de aprecierile pe care le primești de la oamenii în care ai foarte mare încredere, fie că sunt din zona profesională sau din cea personală. Pe de altă parte, cred că atunci când intri într-un proiect nu ar trebui să cauți aprecieri. Dacă ele vin, foarte bine, dar altfel e posibil să ajungi să faci lucruri pentru alții în loc să le faci pentru tine.

Critica ar trebui să te ajute să faci pași în direcția unui rezultat bun sau mai bun decât era deja. Procesul de creație este oricum unul foarte delicat și părerea mea e că mulți actori se desconsideră pentru că lucrezi în permanență la ceva ce nu ajunge niciodată la o formă finală fixă, ci va suferi mereu mici modificări.

Pe lângă actorie și muzică, ce alte talente mai ascunzi?

Cred că-s extraordinar de talentat la a pune lucrurile în balanță și la a vedea mai multe laturi ale unei singure probleme.

Nu e obositor să fii atât de talentat la asta?

Nu că e obositor, este extraordinar de obositor să fac asta. De aceea, în acest moment al vieții mele, regula mea de bază este să fiu mult mai relaxat.

Ce ai spune despre UNATC unui adolescent care și-ar dori să urmeze acest drum? O părere la cald despre lucrurile la care ar trebui să se aștepte ca student al acestei facultăți având în vedere că ai absolvit-o anul trecut.

Ar trebui să se aștepte la multă muncă, la multe lacrimi și pumni în pereți și multe întrebări pe care și le va pune și la care va încerca să găsească răspunsuri. O să dureze ceva până le va obține și este important să nu abandoneze această luptă!

Și tot ca proaspăt absolvent de facultate, ce simți că lipsește din UNATC?

Aș spune că o mai bună comunicare între secții. De-a lungul anilor de studenție am observat că la actorie petreceai cel mai mult timp și nu se punea atât de mult accent pe celelalte cursuri – dans, canto, vorbire deși Andreea Vulpe, profa noastră, ne încuraja să mergem cât mai des la cursurile acestea. Am avut sentimentul că aceste cursuri erau văzute ca având mai mult un caracter opțional deși trebuie să înțelegem cât de importante sunt și mijloacele prin care ajungem la produsul final.

De asemenea, eu aș fi vrut să văd metodele de predare și ale celorlați profesori din facultate, să lucrez o lună sau două cu un profesor și apoi cu altul și tot așa, cel puțin în primii doi ani de facultate. Să existe niște module în care să poți lucra cu profesori care-s mai specializați pe Cehov sau Caragiale, spre exemplu, care au mai multă experiență pe o anumită zonă a actoriei.

Ce simți că se întâmplă în jurul tău ca șanse, oportunități, proiecte, deschidere față de tinerii actori?

Nu simt că există foarte multe oportunități, nu cred că este atât de multă nevoie de oameni tineri în teatre la momentul actual pentru că a mai fost un val de angajări destul de recent. Cred că în prezent piața este supra-saturată de actori.

Mi-am dorit foarte, foarte mult să îmi practic meseria și să am un mediu bun de unde să pot învăța și să mă pot dezvolta

Și ce opțiuni ai acum când termini o facultate de actorie?

Să încerci pe cât posibil să obții o colaborare cu un teatru, ori să încerci să faci unul sau mai multe proiecte cu foștii tăi colegi din facultate, ori să dai la master. Eu mă consider o persoană extrem de norocoasă că am reușit să mă angajez imediat după terminarea facultății, dar sunt foarte conștient că există o presiune foarte mare atunci când vine vorba despre supraviețuire pentru cei care termină în perioada aceasta o facultate de actorie. Este o luptă foarte crâncenă.

Cum vezi lucrurile din postura de proaspăt angajat al Teatrului Evreiesc de Stat?

Cred că din acest moment începe o nouă etapă pentru mine. Mi-am dorit foarte, foarte mult să îmi practic meseria și să am un mediu bun de unde să pot învăța și să mă pot dezvolta. Cum spuneam, mă consider o persoană foarte norocoasă că am ajuns în punctul în care sunt acum și sunt foarte recunoscător că am avut șansa de a mă angaja la Teatrul Evreiesc.

Ai avut unul dintre rolurile principale într-un lungmetraj străin. Povestește-mi un pic cum ai ajuns și cum a fost să faci parte din acest proiect internațional

În urma colaborării cu Andi Vasluianu la reclamele de la Savana, el m-a recomandat regizorului Bogdan Iliesiu. Am avut o primă colaborare cu el pentru scurtmetrajul Dragă Moș Crăciun, iar mai apoi am colaborat la scurtmetrajul Turnul din Pisa. Din juriul festivalului internațional Film4Fun de la Sinaia unde a fost înscris Turnul din Pisa făcea parte și regizorul Stanislav Tomić care se pregătea la momentul respectiv pentru următorul lui lungmetraj, Po Tamburi, pe care urma să-l filmeze în Croația. Vizionările le făcea împreuna cu DOP-ul lui, Mario Marko Krce, iar în momentul în care au văzut Turnul din Pisa, au căzut imediat de comun acord că eu eram ce le trebuia pentru personajul Krleža.

Deși nu știam croata am reușit să găsim o modalitate prin care să pot înțelege și învăța textul. Înainte de începerea filmărilor am avut o săptămână și jumătate de pregătiri intense cu o profesoară care m-a ajutat pe partea aceasta. Am învățat niște lucruri de bază în croată și apoi am reușit să îmi învăț atât replicile mele, cât și pe cele ale partenerilor mei și a fost foarte ok. A fost primul personaj principal într-un lungmetraj și mi-am dat seama că îmi doresc să am mult mai multe proiecte în zona cinematografică. Am învățat extrem de multe lucruri din această experiență, de la detalii tehnice până la ce înseamnă o abordare corectă și personală a actoriei de film.

Ai trecut cam prin tot ce se poate trece pe actorie – teatru, musical, reclame, scurtmetraje, lungmetraj. Mai ai vreo dorință neîndeplinită încă?

Da, am experimentat din toate câte un pic și mă simt foarte norocos că am avut aceste oportunități până la vârsta aceasta. De acum încolo îmi doresc să pot să le aprofundez pe toate mult mai bine. În ceea ce privește dorințele neîndeplinite, mi-aș dori să pot să joc și într-un serial. Deși am mai făcut asta și în filme, mă atrage ideea de a învăța un text cu o zi înainte de filmare, să nu știi exact ce urmează să filmezi pe termen lung.

Ce atuuri și atitudini crezi că te ajută să răzbești mai bine prin această lume extrem de competitivă a actoriei?

Ca atuuri aș enumera răbdarea, autoanaliza – care te ajută să te menții pe drumul tău oricâte obstacole îți ies în cale -, o doză de optimism și anduranța.

Ca atitudini: să fii deschis, dedicat, serios, punctual, neapărat îți înveți textul, să abordezi cu sinceritate toate proiectele în care intri, iar atunci când nu înțelegi ceva să nu-ți fie teamă să pui întrebări.

Acum, uitându-mă în spate, aș spune că am fost competitiv de mic

Cât este la tine analiză și raționament vs intuiție atunci când abordezi un personaj?

Funcționez mai mult pe instinct, dar simt că, la mine, zona instinctuală cuprinde și zona rațională. Înțeleg structura oarecum organic, dar, evident, nu exclud „munca actorului cu sine însuși”, pentru că asta face diferența dintre hobby și meserie.

Care ai zice că a fost cea mai solicitantă – din punct de vedere emoțional sau psihologic – experiență profesională pe care ai avut-o până acum?

Cred că Bună seara domnule Wilde. Am avut o lună de zile la dispoziție să ridicăm acest spectacol și îmi doream foarte mult să îmi iasă bine, mai ales că The importance of being Ernest este unul dintre textele mele preferate. E un spectacol care mi-e tare, tare drag.

Ce te bucură și te face să râzi din tot sufletul?

O foarte mare bucurie pentru mine este atunci când mă trezesc foarte devreme, îmi fac o cafea sau ies să îmi cumpăr una și mă uit pur și simplu cum cade lumina dimineții. Asta mă bucură din tot sufletul și mă face să mă simt mai viu decât în oricare altă situație. O altă bucurie este să merg pe la bunici pentru că acolo este locul unde simt că am lăsat o bucățică de suflet. Gările și să merg cu trenul mă bucură iarăși foarte mult, poate și unde fac asta de când aveam cam 3 ani. De fapt așa am învățat să citesc, silabisind numele gărilor de pe plăcuțe. Mie gara îmi dă un sentiment de „acasă”. Mă bucur foarte mult să cânt și să-mi dansez sufletul și râd din tot sufletul atunci când ascult melodii de când eram eu mic și când glumesc și mă prostesc cu prietenii.

Ce făceai când erai mic care te deosebea de ceilalți copii?

La trei ani învățam poezii destul de lungi pentru vârsta aceea și îmi plăcea foarte mult să recit. Eu si cu cel mai bun prieten, Andrei Scafaru, pe la 4-5 ani, la grădiniță, ne întreceam care face cele mai multe bastonașe la română și cele mai multe operații de adunare și scădere la matematică. Acum, uitându-mă în spate, aș spune că am fost competitiv de mic. Îmi plăcea și îmi doream foarte mult să învăț și să înțeleg ce se întâmpla în jurul meu.

Vrei să ai copii?

Da, la un moment dat, da. Am un soi de plan ca de pe la 27-28 de ani să mă căsătoresc și să fac copii. Până atunci însă trebuie să fac tot ce îmi stă în putință ca să învăț să fiu un bărbat și un cap de familie exemplar, să pot întreține o familie.

Ce părere ai despre fidelitate?

Consider că este unul dintre cele mai importante aspecte dintr-o relație. O relație presupune o anumită responsabilitate pe care ți-o asumi față de persoana cealaltă. Este un pilon important pe care se construiește o relație, la fel de important ca sinceritatea și încrederea.

Poate nu e întâmplător cu toate elementele din care suntem noi compuși se regăsesc în tot universul

Cum ar arăta transcrisă în cuvinte cea mai frumoasă zi trăită până acum?

Cred că cea mai frumoasă zi din viața mea de până acum a fost ziua în care mi-am dat seama că m-am eliberat de toate fantomele trecutului. Am avut un catharsis foarte mare atunci. Mi-am dat seama că toate pietrele pe care le trăsesem după mine toată viața au dispărut. M-a cuprins o relaxare extraordinar de mare după, a fost o zi cu adevărat specială. Știam că, din acel moment, o să încep pur și simplu să îmi trăiesc viața.

Profesional vorbind, care este experiența care te-a schimbat cel mai mult până acum, care a reprezentat un punct de referință pentru tine?

Cred că reclama de la Savana. De acolo a luat naștere un întreg lanț de proiecte care au dus la evoluția mea în zona cinematografică.

Dar pe partea personală?

Momentul în care m-am mutat alături de ai mei când aveam 8 ani. M-a ajutat să îi înțeleg mai bine și, automat, să mă plasez pe mine corect în universul lor și în viața pe care o trăiam eu în București. După acel moment, pe la 10 ani, am început să mă hotărăsc ce vreau să fac cu viața mea mai departe și am început să cochetez cu zona artistică pe partea de muzică. Văzându-i pe ei că munceau foarte mult m-a determinat și pe mine să fac același lucru și să îmi dau seama cât de important e să fii serios și muncitor.

Te tentează să faci ceva și în zona muzicală?

Da. Și o sa și fac ceva la un moment dat. Nu știu când, dar știu că o să vreau să lansez niște piese și să am și un soi de carieră în muzică.

Ce-ți place cel mai mult la tine? Dar ce nu-ți place la tine, dar nu ai schimba?

Ce-mi place la mine este că sunt foarte sufletist. Ce nu-mi place la mine, dar nu aș schimba, este naivitatea mea.

În încheiere aș vrea, te-aș ruga să transmiți un mesaj tuturor celor care citesc acest interviu. Să le transmiți un gând, o idee pozitivă în care tu crezi cu tot sufletul și care consideri că ar putea să schimbe niște lucruri în bine dacă mai mulți oameni ar face lucrul respectiv.

Aș vrea ca lumea să se uite mai mult la natură. În secolul acesta al informației ne îndepărtăm tot mai mult de originile noastre. Cred că răspunsul la întrebările noastre este acolo, în locul de unde venim, de unde ne tragem. Acolo o să găsești răspunsul pentru liniște și pace, iar liniștea și pacea atrag după ele mai puține conflicte, mai puțină ură, mai puțină nevoie de a-ți vărsa prost frustrările. Este foarte important să reușești să fii în armonie cu tine și cu natura din jurul tău și poate nu e întâmplător ca toate elementele din care suntem noi compuși se regăsesc în tot universul.

♠ ♠ ♠