Începutul anilor ’80 în America – atunci este plasată acțiunea piesei Tinerețea noastră (This is our youth) de Kenneth Lonergan, cea mai recentă montare ce se poate vedea la Centrul Cultural Lumina. Trei personaje, trei tineri care-și trăiesc viețile așa cum consideră și așa cum știu mai bine. O perioadă tumultoasă, plină de căutări și nesiguranțe, de repere bune sau mai puțin bune, de un întreg proces de autocunoaștere.
Dennis și Warren sunt prieteni de ani buni. Când Warren fuge de acasă pentru că nu mai suportă comportamentul abuziv al tatălui său, un potent om de afaceri, se refugiază la prietenul său. Nu vine însă cu mâinile goale. Aduce cu el o valiză plină cu jucării și obiecte vintage estimate la o valoare ridicată și cu 15.000$ pe care i-a „împrumutat” de la tatăl său – recompensa pentru copilăria sa nefericită.
Lucrurile se pun rapid în mișcare și detalii despre cei doi tineri ni se dezvăluie prin interacțiunile lor. Dennis își așumă și își impune rolul de mascul alpha, cel cu cea mai mare experiență de viață dintre cei doi, salvatorul lui Warren și al altor tineri asemănători lui, însăși cultura tinereții lor, baza pe care aceștia își clădesc toate amintirile acelei perioade acoperită de o ceață gri. Băiat sigur pe el și recalcitrant, se impune cu ușurință în fața prietenului său. Warren, de cealaltă parte, pare veșnic neobosit și plin de energie, dar și de nesiguranțe, căutător al unui sens stabil în viață. Puțin îndrăgostit, puțin hormonal, caută scăparea din realitatea pe care o trăiește de ani de zile alături de tatăl său și din hățișul unor amintiri dureroase din trecutul său. Există, desigur, și o fată, o reprezentare a încercării timide a lui Warren de a se apropia de cineva și de a avea o relație. Jessica este o tânără de vârsta lor ce îmbină o filosofie de viață ce îi lipsește lui Warren cu o viziunea mai pragmatică asupra lucrurilor și a dezvoltării individuale. Fără să fie lipsită de propriile probleme și nesiguranțe, Jessica pare, cel puțin la suprafață, să aibă o idee mai clară despre o traiectorie personală demnă de urmat.
Spectacolul de la Centrul Cultural Lumina prinde formă și sens sub direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză și prin aportul excelent al celor trei actori din distribuție. Membri ai binecunoscutei Trupe Fără Nume, Alexandru Pavel, Tudor Cucu-Dumitrescu și Ana Crețu au săpat adânc în esența celor trei personaje și reușesc să expună în fața publicului o multitudine de nuanțe ce se împletesc și creionează o varietate de trăiri pentru publicul spectator. În micuțul apartament imaginat impecabil până la ultimul detaliu, ca întotdeauna, de Adriana Grand, personajele prind viață. Victor Ioan Frunză își pune din nou amprenta lăsând povestea să curgă extrem de organic, valorificând cu deosebită pricepere dinamica dintre personaje și subliniind subtilitățile piesei lui Lonergan cu multă iscusință.
Nu știu cât de simplu, greu sau provocator a fost pentru Alexandru Pavel să intre în pielea unui personaj cu aproape 15 ani mai tânăr decât vârsta sa reală, însă ușurința și naturalețea cu care o face aproape ca desființează această curiozitate. Îi desenează cu fermitate și convingere autoritatea lui Dennis, alegând cu precizie cum să îi evidențieze cu rafinament și luciditate manierismele de dealer de droguri și de tânăr convins că are viziunea corectă asupra vieții. Pe final de spectacol este complet dezarmant prin felul în care reușește să renunțe la scutul de protecție și lasă să se vadă și mai ales să se simtă fragilitatea din spatele unei imagini de băiat dur create de-a lungul anilor. Alexandru Pavel face trecerea de la autoritate și violență către sensibilitate și vulnerabilitate cu o finețe admirabilă și, deși o punctează cu abilitate în câteva momente cheie din prima parte, o finalizează cu un firesc memorabil în cea de-a doua parte a spectacolului.
În contrapunct cu el este Tudor Cucu-Dumitrescu în rolul lui Warren, o alegere perfectă pentru această partitură. Vine cu o energie foarte proaspătă pe care știe cum să o scoată la joacă pentru a-l interpreta pe băiatul acesta acaparat de emoții de tot felul și cu o inocență ce răzbate din spatele unei vieți problematice de familie. În căutarea unui sens, în lupta dintre ce e bine și ce e rău, Warren găsește în Dennis un erou de care se poate atașa, un colac de salvare ce-l poate trage din atât de înșelătoarele nisipuri mișcătoare ale tinereții sale zbuciumate. Tudor Cucu-Dumitrescu a găsit nuanțele perfecte între care să jongleze pentru a face din personajul său mai mult decât victima ce pare a fi la prima vedere. Lasă să se vadă crâmpeie din adevăratul univers interior al personajului cu multă sensibilitate (cântecele interpretate live sunt minunate) amestecată cu boost considerabil de vitalitate, cu multă pasiune și cu o efervescență molipsitoare.
Ana Crețu este joviala și pragmatica Jessica. Cu o atitudine relaxată și siguranță de sine, Ana face din Jessica mai mult decât o tânără haioasă și ușor petrecăreață. Explorează cu atenție profunzimea fetei preocupată de pragmatismul vieții și de teoriile despre schimbarea individualității oamenilor odată cu trecerea anilor. Pisicoasă și sexy atât cât trebuie fără să treacă vreo secundă în vulgar, Ana îi dă Jessicăi noi și noi dimensiuni. Deși parcă fata pare să aibă cea mai sănătoasă viziunea asupra vieții dintre cei trei, ea nu e deloc lipsită de propriile sale nesiguranțe, drame și întrebări la care caută răspuns. Are o anumită maturitate, mai mult instinctuală însă pe care Ana Crețu simte foarte bine cum să o exploreze și să arate cu o doză de candoare și empatie dilemele și fricile cu care se confruntă nu doar Jessica în America anilor ’80, ci mult prea multe fete de vârsta ei din zilele noastre.
Reinterpretând un pic celebra replică din filmul The Dark Knight, Dennis nu este modelul în viață pe care îl merită Warren, dar este modelul de care are nevoie. Iubirea, susținerea, înțelegerea, sentimentul de apartenență sunt elemente care pot face diferența între (auto)distrugere și salvare. Aceasta este tinerețea lui Dennis, a lui Warren și a Jessicăi și, poate, la un anumit nivel și sub o formă sau alta, a fost cândva și a noastră – această perioadă complicată a vieții când întrebările nu contenesc să vină și căutarea de sine este la apogeu, când un pas greșit și o alegere neinspirată pot face deosebirea dintre viață și moarte, când reperele sunt fragile și se tânjește cu ardoare pentru măcar un singur punct de stabilitate sănătoasă. Personajele din spectacolul Tinerețea noastră au un interior casant oricâtă duritate ar afișa la exterior și ne oferă o lecție despre umanitate – uneori foarte amară, alteori îndulcită pe alocuri, dureroasă și totuși delicat îmbinată cu speranță, dar în primul și în primul rând cât se poate de reală.