Ce se întâmplă în momentul în care un om adoptă un cățel? Un animal de companie și, poate, cu atât mai mult un câine te responsabilizează teribil de mult și îți schimbă viața. Asta așa, vorbind la general. În particular, adică în spectacolul Amor, o adaptare după „Sylvia“ de A.R Gurney și regizat de Victor Țăpeanu, aflați ce se întâmplă cu proaspătul proprietar, cu soția lui, cu relațiile lui, dar și cu dragul de cățel pe care l-a adus acasă. O comedie simpatică și sensibilă în același timp din care eu am învățat și mi-am explicat din lucrurile care se întâmplă acasă pentru că sunt și eu mamă de cățel (am fost și de căței vreo 5 ani de zile).
Jucat natural, cu delicatețe și cu un umor fin și viu, spectacolul Amor este ca o gură de aer proaspăt de munte într-un mediu plin de noxe și de poluare. N-o să vă dezvălui mai multe din acțiunea spectacolului pentru că vreau să mergeți să îl vedeți și să descoperiți o idee tare ingenioasă și foarte mișto de a ilustra personajul canin despre care aminteam mai sus, dar o să vă spun că distribuția este delicioasă și armonioasă și că povestea ascunde câte un pic pentru fiecare. Să nu te mire dacă, pe lângă faptul că acest spectacol o să îți cucerească inima, o să se joace un pic și cu lacrimile tale (părinții de căței mă vor înțelege pe deplin).
E un spectacol tare, tare simpatic. Râzi mult și râzi cu poftă. Mai departe de text e vorba despre oameni, despre actori, iar cei din Cuib fac totul să pară atât de simplu. Ca o joacă. Numai că e mult mai mult de atât, este o joacă foarte asumată, tratată cu foarte multă pasiune și respect față de spectatori. O să vedeți pe scenă actori tineri, cu un aer extrem de viu și cu dorință de a juca și de a face o schimbare în mediul cultural din România. Nu cred că ar putea să vină să îi vadă cineva și să nu îi îndrăgească, să nu îi susțină și să nu își dorească să revină în Cuibul lor frumos.
Victor Țăpeanu ne-a spus la finalul spectacolului că multă lume le-a zis că au ei ceva special, al lor, ceva ce încă încearcă să definească în cuvinte. În cuvintele mele, acest ceva al lor special se traduce prin a avea bucuria de a juca, bucuria de a face artă, de a-și practica meseria și de a spune povești tare frumoase într-un mod personal și încărcat de sensibilitate. Serin Jemaa, Eliza Teofănescu, Victor Țăpeanu, Frederic Negrescu și Vlad Basarabescu, sunteți ce trebuie și vă felicit din tot sufletul pentru proiectul vostru și pentru spectacolele pe care le puneți în scenă. E adevărat că am văzut doar unul singur până acum, dar am eu un feeling că o să regăsesc aceeași dedicare, pasiune și prospețime în toate montările de la Cuib. M-ați câștigat din prima! Am trecut de partea voastră și încurajez pe toată lumea să vă calce pragul și să facă parte din comunitatea voastră specială. Sunt convinsă că fiecare va încerca să vă zugrăvească specialul numai în cuvinte de laudă.
Mergeți în Cuib, donați, lăsați-vă furați de carisma acestor oameni talentați. Prin ei eu mi-am reconfirmat și mi-am împământenit și mai profund ideea că teatrul face extrordinar de bine la suflet. Nu pot să compar cu nimic sentimentul pe care îl am când plec de la un spectacol care mi-a plăcut, care m-a făcut să plâng, să râd și să îmi pun întrebări, care m-a emoționat și care a schimbat ceva în mine. Și, cum spuneam, am eu un feeling că de la spectacolele făurite în Cuib nu ai cum să nu pleci cu sufletul mai bun.
