Poveștile de dragoste cu final fericit sunt tare frumoase. Cel puțin la un nivel teoretic. Te îmbie să visezi, să speri, să aspiri. Sau te dărâmă și te adâncesc într-o negură tumultuoasă de gânduri, frământări, analize. Te uiți în jur, te uiți la tine, te întrebi dacă e posibil, dacă merită să încerci, dacă ai cu cine. Realitatea se pune de multe ori de-a curmezișul și se încăpățânează să îți arate, în repetate rânduri, că sclipiciul nu-i chiar așa de auriu, că relațiile adevărate nu-s întotdeauna numai lapte și miere, că ceea ce experimentăm adeseori în zona amoroasă nu-i tocmai un basm perfect.
Spectacolul Și n-au trăit fericiți până la adânci bătrâneți își propune să ne arate exact realitatea aceea crudă, necosmetizată a relațiilor, realitatea ce se petrece de multe ori în spatele ușilor închise. Discuții, diferențe de opinii, nepotriviri, iubiri neînțelese… toate fac parte din cotidianul nostru, fie că vrem să recunoaștem sau nu.
Fiecare dintre cele 5 tablouri ale spectacolului înfățișează alt cuplu, altă tensiune, alte confruntări psihologice și emoționale. Fie că este vorba, într-o ordine aleatorie, despre –
a) o banală conversație despre haine care stârnește un întreg uragan de discuții în contradictoriu despre principii și drepturi în realitatea cotidiană,
b) o dragoste neîmpărtășită care-i mai bună decât golul singurătății,
c) curajul (și urmările) unor oameni convenționali de a încerca niște aventuri amoroase mai… neconvenționale,
d) pasiunea de a-ți găsi un loc unde să excelezi, chiar dacă poate nu este în cadrul celei mai de succes situații,
e) cum ego-ul umflat artificial poate distruge o relație și așa neechilibrată,
– toate tablourile decupează cu minuțiozitate scene intime din viața unor oameni, atât de intime încât uneori ai senzația că parcă tragi cu ochiul pe gaura cheii. Fiecare dintre aceste felii de viață și de iubire s-ar putea transforma lejer într-un subiect de sine stătător al unei piese de teatru. Primim esențialul, dar ne putem lăsa imaginația să zboare și curiozitatea să încolțească suficient de mult încât să ne dorim să aflăm mai multe despre acești oameni care-s la fel ca oricare dintre noi.
Sever Andrei semnează atât textul, cât și regia (împreună cu Dora Bârzan care semnează și scenografia – simplă, practică și ușor de adaptat fiecărui tablou). El reușește să creioneze niște personaje speciale prin realismul lor aproape tangibil. Poate nu te regăsești pe tine printre ei, dar știi sigur cine sunt. Îi vezi, îi simți, îi înțelegi, iar Sever îi aduce inteligent din condei astfel încât să exprime și idei mai puțin populare despre dinamica ce se poate naște între doi oameni. Toate personajele sunt atent, deștept creionate, toate îți lasă loc să îți imaginezi ce fel de oameni sunt, ce povești au în spate, ce soi de viață au trăit oferindu-ți în față doar contextul unui punct culminant al relației lor. Asezonate cu un strop de umor, situațiile gândite de Sever sunt departe de a fi superficiale și ascund, în spatele unor aparent situații banale, universuri complexe și complicate, drame, frustrări, defulări, câte un pic din tot ceea ce ne face pe noi noi.
Cele 5 tablouri ale spectacolului Și n-au trăit fericiți până la adânci bătrâneți sunt jucate de 4 actori extrem de talentați și de carismatici. Delia Riciu, Oana Moșneagu, Dan Murzea și Ștefan Mihai sunt vii, sunt reali, captivanți prin capacitatea de a trece cu ușurință și grație de la un personaj la altul și de la o stare la alta. Nu mi se pare deloc ușor să ai abilitatea și talentul de a construi o întreagă lume a unui personaj în doar câteva minute, dar Ștefan, Delia, Oana și Dan sunt înzestrați cu tot talentul de a-și asuma și întrupa toate personajele provocatoare ale acestui spectacol.
Sigur, e frumos să aspirăm spre relații ideale, e firesc să ne dorim înțelegere, armonie și dragoste necondiționată de la persoana de lângă noi. Viața însă ne arată și ne învață că nu-i tocmai așa mereu și aici stă frumusețea spectacolului Și n-au trăit fericiți până la adânci bătrâneți – e autentic și liber, e real și dur păstrând o doză de gingășie, e firesc și sincer cu nelipsita doză de umor pe care trebuie să o păstrăm în noi mereu.