În primăvară, înainte de o altă închidere a teatrelor (sper că pentru ultima oară) din cauza restricțiilor impuse de pandemie, am avut marea bucurie să văd musicalul Next to Normal în regia lui Victor Bucur la Teatrul de Operetă. M-a învăluit acest spectacol din toate părțile, mi-a cuprins sufletul cu o imensă duioșie și mi-a dat toate emoțiile peste cap. Am plâns atunci cum nu mai plânsesem de foarte mult timp la un spectacol. Cu o distribuție excelentă ce îi reunește pe Anca Florescu, Adrian Nour, Lucian Ionescu, Cătălin Petrescu, Sidonia Doica și Andrei Miercure, cu o muzică impresionantă care-ți face să vibreze inima și cu o poveste dureros de frumoasă și de sensibilă, musicalul Next to Normal m-a fascinat fără drept de apel.
Știu că multă lume asociază ideea de musical cu cea a unei povești ușurele, cu subiecte relaxate și revigorante tocmai bune după o lungă zi de muncă. Nu-i tocmai cazul, îmi vin destule exemple în cap de musicaluri care abordează teme importante, universale sau, de ce nu, din realitatea noastră cotidiană, iar Next to Normal este unul dintre ele. Scoate din umbră o temă destul de controversată – cel puțin la noi în țară, unde discuțiile pe acest subiect încă tind să se petreacă deseori pe la colțuri și în spatele ușilor închise – și anume bolile mintale. Mai exact tulburarea bipolară. Efecte, consecințe, moduri în care oamenii care suferă de această tulburarea își înfruntă realitatea și, de multe ori, își înfruntă proprii lor demoni, relațiile cu cei din jur și cei apropiați, variante de tratamente…
Se discută mult prea puțin despre aceste lucruri în România și un astfel de diagnostic poate cădea de multe ori ca o ghilotină extrem de tăioasă, ca o sentință ce te condamnă la disperare și neputință. Consider că este extraordinar de multă nevoie să existe mai multă deschidere și mult mai multe căi eficiente de comunicare pe aceste subiecte. Să ne scoatem din umbră, să ne informăm, să renunțăm la stigmatizarea altor persoane și la etichetarea după ureche. Salut și îmbrățișez din toată inima întreaga echipă a musicalului Next to Normal și vă invit cu tot sufletul să mergeți să îl vedeți. Poate nu o să plângeți așa cum am făcut-o eu, toți reacționăm diferit, dar poate va ajuta mai multă lume să își pună întrebările corecte și să avem măcar o idee de început despre ce ar trebui să facem într-o astfel de situație.
Acum un an de zile am așternul aici pe site o discuție tare dragă mie pe care am avut-o cu Andrei Miercure. M-am întors acum către el pentru că am vrut să aflu ce a mai făcut în toată această perioadă și să aflu niște informații inedite despre experiența lui ca parte a distribuției din Next to Normal. Ce a ieșit regăsiți mai jos!
♣ ♣ ♣
Acum un an am stat noi doi prima dată de vorbă. Începusem atunci să ne obișnuim cu restricțiile și cu pandemia. Cum a fost acest an pentru tine? Ce te-a învățat toată această perioadă?
La începutul perioadei de restricții m-am simțit foarte bine. După aproape 7 ani în care am intrat din proiect în proiect, uneori fără nicio pauză între ele, acum am putut și eu în sfârșit să stau. Am avut oarecare rețineri inițial pentru că am observat că uitasem cum e să fiu doar eu cu mine… așa că în primele luni efectiv m-am ocupat să îmi organizez interiorul. Până atunci m-am tot preocupat de organizarea exteriorului și m-am neglijat pe mine total. Trimiteam în continuare materiale pentru Teatrul Evreiesc de Stat, dar am început și să îmi fac un program așa cum mi-aș dori eu să arate în varianta ideală, iar foarte important aici a fost să reușesc să mă odihnesc mai mult. Cu ocazia acestei perioade am putut să observ mai bine și niște tendințe toxice pe care le aveam.
Ce fel de tendințe toxice?
În primul rând că mă culcam foarte târziu în fiecare noapte și ajunsesem să nu mai știu ce să fac eu cu mine în fiecare seară. Un lucru pe care l-am observat era că în loc să fac ceva productiv, preferam să stau efectiv și să mă uit în gol, să nu mă gândesc la nimic. Așteptam, într-un fel, să vină lucruri numai din exterior, mi-am dat seama că uneori îmi este greu să mă urnesc eu singur să fac ceva.
Cred că multe persoane au intrat în pandemie cu un soi de epuizare mentală și fizică survenită după perioade lungi de muncă fără pauze și multora le-a prins bine la început. Asta până a început să se aștearnă neliniștea aceea în care te întrebi ce se întâmplă totuși mai departe.
Da. Pentru mine momentul acesta a venit prin septembrie-octombrie anul trecut. În vară am mai avut câteva spectacole în aer liber și a fost cât de cât ok. Apoi, prin toamnă, a început să crească iar numărul de infectări și am început să mă simt tot mai constrâns de pandemie. Începusem și repetițiile pentru Next to normal în perioada aceea, apoi repetițiile în regim online pentru Trădarea lui Einstein de la Teatrul Evreiesc de Stat și efectiv nu știam ce se va întâmpla cu ele, dacă vom ajunge să le scoatem la public sau nu, iar asta era foarte frustrant.
Ce ți-a lipsit cel mai mult în anul acesta care a trecut?
Spectacolele. Interacțiunea cu publicul și schimbul de energie care se petrece atunci când joci în fața unui public într-o sală de spectacole. În vară, când am avut spectacole în aer liber, iar toți oamenii din public erau cu mască, distanțați ca să respecte toate regulile… parcă i-am simțit mult mai reci față de cum erau de obicei. Nu mai era energia aceea compactă cu care mă obișnuisem până atunci.
Crezi că ar trebui renunțat total la zona de online din momentul în care se vor relua spectacolele în sală sau o vezi dezvoltându-se în continuare?
Eu cred că ar putea exista spectacole adaptate special pentru zona de online și după ce vom reveni în sălile de spectacol. Consider că este o zonă care trebuie explorată, mai ales pentru că generațiile tinere sunt foarte conectate la online. Și cred că teatrul ar trebui să își dezvolte și această latură. E vorba de adaptabilitate la o nouă realitate, la cea virtuală, mai ales că ea și-a făcut deja simțită prezența destul de puternic. Spre exemplu, am văzut în perioada aceasta musicalul Hamilton difuzat online și mi-a plăcut foarte mult. Filmarea a fost foarte profesional făcută și m-am simțit ca și cum aș fi fost acolo. Pe de altă parte, emoția aceea pe care o ai atunci când ești în sală alături de 100 sau 500 de alți oameni nu văd cum poate fi recreată în online.
De preferat ar fi ca un musical să meargă ceas
Hai să vorbim un pic despre musicalul Next to Normal și să o luăm cu începutul: cum ai ajuns să faci parte din distribuție?
Am aplicat la casting și am trecut printr-o serie de probe. Prima s-a desfășurat la sediul Teatrului de Operetă și am dat atunci probă atât pentru personajul Gabe, cât și pentru Henry. După această probă Victor Bucur (regizorul spectacolului) mi-a spus că mă vede mai degrabă în rolul lui Henry și că ar vrea să mai învăț o melodie și să revin. Am revenit și atunci am fost ales pentru rolul lui Henry împreună cu Victor Ion pentru că a fost gândit inițial cu o distribuție dublă.
Tu nu ești străin de zona aceasta de musical. Ai avut experiențele din liceu pe zona aceasta, apoi au urmat Scripcarul de acoperiș și Bună seara, domnule Wilde la Teatrul Evreiesc de Stat. Există vreo diferență între tot ce ai făcut până acum și Next to Normal?
Da, pentru că nu m-am confruntat până la Next to Normal cu muzica tonomodală (pentru cine vrea să afle mai multe informații despre sistemele tonale găsiți aici mai multe informații), iar asta a reprezentat pentru mine o mare provocare. Aveam o grămadă de înregistrări cu piesele pe care le aveam de cântat și pe care le ascultam peste tot, nonstop. A fost provocator și pentru că, spre deosebire de ce mai făcusem până atunci pe zona aceasta, aici am luat la descifrat partituri de la zero. Mi-a fost destul de greu la început să citesc o partitură, dar am cunoștințe muzicale și atunci a fost doar un exercițiu de practică și pe măsură ce trecea timpul îmi era din ce în ce mai ușor. O altă premieră a fost că am cântat pentru prima dată cu band live.
Există loc de improvizație în ceea ce faceți voi pe scenă?
De preferat ar fi ca un musical să meargă ceas. Atunci când muzica devine parte componentă și importantă a unui spectacol ea trebuie să fie exactă. Ai pasaje de actorie unde poți improviza în cazul în care se întâmplă ceva. La melodii e mai greu să improvizezi pentru că ai o partitură foarte clară pe care trebuie să o respecți – și din punct de vedere al textului, dar și din punct de vedere muzical. Dacă însă stăpânești totul la perfecție poți improviza pe partea de intenție.
Sunteți toți actori profesioniști în distribuție. Ai spune că acest aspect este un avantaj?
Este clar un avantaj. Ca actor ești oricum antrenat să faci față la fel și fel de situații și să reușești să ieși din cele în care ceva nu merge bine sau care sunt neconforme cu textul. În plus, cred că ai o altfel de atenție pentru partenerii tăi de scenă, o altfel de atenție atunci când vine vorba de intenții și relații, de zona emoțională, iar aceste lucruri te salvează dacă se întâmplă vreun accident sau incident neprevăzut în timpul spectacolului.
Și dacă tot vorbim despre distribuție și echipă, mi se pare că funcționați extraordinar de bine împreună, că există o energie foarte bună și frumoasă între voi toți.
Și mie mi se pare că avem o conexiune foarte bună, mai ales că am repetat în condițiile acestea impuse de pandemie. Cred că s-a născut o prietenie profesională între noi toți, dar și una la nivel personal.
E important să aflăm cât mai multe lucruri despre bolile mintale și să aflăm ce e de făcut dacă ajungem să ne confruntăm cu o astfel de situație
Tema principală a spectacolului este centrată pe bolile mintale, mai exact pe tulburarea bipolară a personajului principal feminin. Cum crezi că este primit un astfel de subiect la noi, poate mai ales având în vedere că mesajul este transmis prin intermediul unui musical?
Mi se pare că este o provocare destul de interesantă să abordezi acest subiect prin intermediul unui musical. Teatrul ar trebui să ne spună o poveste, dar și să ne facă să ne punem niște întrebări, să ne gândim ce facem cu informația pe care tocmai am primit-o. Nu cred că este un subiect abordat prea des în general și nu cred că lumea vorbește prea mult despre aceste lucruri. Și dacă e să ne referim la România, cred că asta se întâmplă cu atât mai puțin. La noi încă mai auzi chestii de genul „cum adică ești în depresie? Ai tu prea mult timp liber!”
Cred că musicalul ajută ca până și un astfel de mesaj, care e greu, e apăsător, să fie acceptat și înțeles mai ușor. Părerea mea e că muzica ajunge mai ușor la tine în comparație cu actoria. Gravitatea subiectului, în acest caz, este întâmpinată într-o formă contrastantă de către muzică pentru că ea nu se desfășoară într-o zonă melancolică sau tristă. Din contră, este foarte antrenantă și cred că asta favorizează ca mesajul să ajungă mai ușor și mai bine la public. Un alt substrat al mesajului principal mi se pare că este comunicarea – oamenii să învețe să comunice mult mai bine și mai eficent cu cei din jurul lor. Unele lucruri grave pot fi prevenite dacă știm cum să comunicăm eficient unii cu ceilalți.
Ai menționat depresia și cât de puțin se vorbește, încă, despre această boală. Este ceva cu care te-ai confruntat și tu la vreun moment dat?
Da, și eu am trecut printr-o depresie la un moment dat. Inițial, persoanele din jurul meu sau apropiate mie nu au știut cum să reacționeze sau cum să se comporte în această situație. Efectiv nu știau ce ar trebui făcut într-un astfel de caz și mi se pare că nu există o cultură despre asta la noi. Există multe probleme de comunicare în astfel de situații, iar persoana în cauză începe să se simtă și mai neînțeleasă și astfel pot apărea probleme mai mari. În România cred că este necesar ca un astfel de subiect să fie abordat prin artă și cât mai multă lume să vină să vadă respectivul act artistic. Da, nu e ușor de digerat, poate să te tulbure destul de tare, dar cred că e un lucru necesar. E important să aflăm cât mai multe lucruri despre bolile mintale și să aflăm ce e de făcut dacă ajungem să ne confruntăm cu o astfel de situație.
Iubirea și devotamentul sunt câteva dintre subtemele acestui spectacol. Care-I viziunea ta despre genul acesta de iubire, iubirea aceea care încearcă să depășească și să supraviețuiască oricăror situații dificile care apar între doi oameni?
Pentru mine căsătoria înseamnă un legământ sacru care ar trebui să dăinuie și atunci când vă este bine, și atunci când nu. Într-o relație asumată, atunci când apare o astfel de situație și persoanei de lângă tine nu îi este bine mi se pare normal să vrei să o ajuți. Sunteți împreună, e firesc să îți dorești să îi fie bine. Dar ce te faci când o problemă de sănătate a partenerului de viață pare că nu se va mai rezolva? Sincer, mi-e frică să mă gândesc la lucrul acesta. În același timp însă mă uit la părinții mei, care au depășit cu brio multe situații dificile, unele care chiar păreau să nu aibă vreo rezolvare și parcă mai prind curaj. Iubire, sacrificiu, asumare, speranță și multă putere. Cred că acestea sunt cuvintele cheie care determină voința umană de a rezolva astfel de situații delicate.
Cu ce ai rămas tu după experiența Next to Normal?
Mă bucur că acest proiect m-a adus într-o echipă de oameni alături de care îmi doream foarte mult să lucrez. Așa am descoperit că nu sunt doar actori minunați, ci toți sunt și niște oameni excelenți. Apreciez foarte mult faptul că Victor Bucur a pus bazele unei relații deschise, de sinceritate între noi toți, dându-ne ocazia să ne împărtășim liber părerile și ideile. Cred că s-a născut o mică familie în urma acestui proiect și mi-ar plăcea foarte tare să mai colaborăm și în alte spectacole.
Dacă ar fi măcar un lucru cu care spectactorii ar pleca de la spectacolul Next to Normal care crezi că ar trebui să fie acesta?
Cred că ar trebui să rămână cu ideea că bolile mintale și problemele emoționale sunt niște subiecte pe care oricare dintre noi ar trebui să le cunoască sau să învețe cum să le abordeze și trateze corect. Și când vine vorba despre ei, dar și când este vorba de persoanele apropiate. Este important de reținut ca, în momentul în care ai o problemă emoțională, să nu o îngropi în tine sperând că o să treacă de la sine. Este important să cauți ajutor, fie în tine, fie în ceilalți sau chiar ajutor specializat de la persoane avizate dacă este nevoie pentru a nu se ajunge la situații mai grave.
♣ ♣ ♣