Alcesta – toți suntem datori cu o moarte

Unul dintre cele mai recente spectacole ce a luat naștere la Unteatru este Alcesta de Euripide. O poveste din mitologia greacă a prins contur în sala mică a teatrului de pe Sfinții Apostoli și ne îmbie cu gânduri și emoții despre ce înseamnă dragostea adevărată și sacrificiul suprem.

Povestea spune că Apollo, osândit de Zeus să slujească în casa unui muritor după ce a încercat să răzbune moartea fiului său, ajunge astfel păstor la curtea lui Admet. Acesta, ajutat de Apollo, reușește să îi câștige mâna frumoasei și virtuoasei Alcesta trecând cu brio peste încercarea ce părea fără de sorți de izbândă la care îi supunea tatăl Acestei pe toți pretendenții la mâna ei: să înhame la același car un leu și un mistreț. În iureșul și fericirea momentului în care cei doi se unesc pe vecie ca soț și soție, Admet uită să aducă o jertfă zeiței Artemis și își atrage astfel mânia acesteia care îl condamnă la moarte. Moirele – ursitoarele care controlau destinul oamenilor din momentul nașterii și până la moarte – se învoiesc, la rugămintea lui Apollo, să îl cruțe pe Admet însă cu un preț: cineva trebuia să moară și să îi ia locul în tărâmul lui Hades. Dintre toate persoanele apropiate lui Admet, singura care a acceptat și s-a învoit la acest crud schimb a fost chiar soția lui, Alcesta. Lucrurile însă au să capete o altă turnură în momentul în care Heracle intră în casa lui Admet și decide să îl ajute.

Zsuzsánna Kovács a luat acest text dificil și l-a transformat într-un spectacol încântător. Era poate mult mai simplu și mai la îndemână să dea naștere unei drame sau unei tragedii, însă Zsuzsánna a știut să prelucreze textul și să imagineze acțiunea astfel încât să o apropie de spectatori și să îi dea o notă proaspătă. Dacă în prima parte a spectacolului ritmul este unul mai lent, toată atmosfera se încinge și se schimbă întreaga energie în partea a doua. Te ia prin învăluire, te amuză, te sensibilizează. Zsuzsánna a dozat cu măsură emoția pe tot parcursul spectacolului având grijă atât de mesaj, cât și de ritm și de spectatori, pe care îi poartă cu atenție prin această poveste mitologică.

Florina Gleznea este frumoasa Alcesta. Ea își ghidează personajul într-o zonă în care îi simți iubirea pe care i-o poartă soțului și îi simți determinarea de a duce până la capăt promisiunea făcută de a-i lua locul în tărâmul lui Hades. Florina găsește măsura potrivită între fragilitate și putere și cucerește cu jertfa sa supremă. Te face să te pui în locul ei și să te gândești, să te pui pe tine sub lupa întrebărilor și a frământărilor, te îndeamnă să iei cu tine mesajul și să îți răspunzi, chiar dacă îți vine greu, dacă tu ai putea face ce a făcut Alcesta sau dacă există vreo persoană în viața ta care să îi urmeze exemplul pentru a te salva pe tine de la moarte.

Lari Giorgescu este Admet, soțul îndoliat și plin de amărăciune. Acceptând târgul făcut cu ursitoarele, Admet își condamnă soția la moarte și se condamnă pe sine la o viață întreagă de tristețe și suferință. Lari Giorgescu modelează această suferință și jonglează abil cu ea reușind să transmită exact nucleul durerii, exact punctul acela de unde chinul ia naștere și se propagă în valuri peste toate celelalte sentimente umane.

Despre Ionuț Grama am mai scris că este complet cuceritor. Ia să îl vedeți în rolul lui Heracle! Este plin de forță, de umor, de o destrăbălare calculată și apetisantă. Este ademenitor și carismatic, “băiatul rău cu suflet bun” care oferă contrapunctul comic al spectacolului și pe care îl îndrăgești din secunda în care pune piciorul pe scenă. Îi stă foarte bine în această joacă nepăsătoare pe care o colorează cu bunătate, candoare, prietenie și iubire. Ionuț preia și rolul tatălui lui Admet, iar scena pe care o construiește împreună cu Lari Giorgescu în acest rol este copleșitoare, atât de plină de emoții și de tristețe, de argumente și de descătușări de durere încât aproape că îți taie răsuflarea.

Ștefana Ionescu-Darzeu completează distribuția cu un rol de povestitor, de ghid al nostru printre întâmplări și sentimente. Nuanțată și simpatică, Ștefana știe când să pluseze și când să se retragă, construind platforme pe care să se avânte colegii săi.

Da, e adevărat, toți suntem datori cu o moarte pe acest pământ. E simplu. Ne naștem, trăim cât trăim și apoi părăsim această viață pentru aventuri pe alte tărâmuri. Între acești doi poli de neclintit contează însă însăși viața, viața noastră și felul în care alegem să o trăim. Ce facem, cum facem și poate chiar ce reușim să lăsăm în urma noastră. Putem să ne prelungim viața prin legăturile pe care le lăsăm aici în oamenii pe care i-am atins, pe care i-am iubit, care ne-au iubit și pentru care, poate, ne-am jertfit. Putem trăi pentru totdeauna în gânduri, în inimi, în povești, putem lăsa în urmă fericirea oamenilor pe care i-am iubit. Alcesta a sacrificat tot ce avea ea mai de preț pentru Omul ei. Mergeți să îi vedeți povestea și lăsați-o să aibă și în voi un cât de mic ecou. Dacă am învăța măcar să fim un pic mai buni cu cei din jurul nostru și cred că povestea ei și-a atins scopul.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top