Teatrul – în aer liber!

Am încercat să urmăresc activitatea principalelor teatre de stat și independente din țară și din București și să vă prezint mai jos o listă a celor care s-au organizat astfel încât să își poată muta măcar o parte din activitate în aer liber. 

Lista este deschisă și sigur va mai suferi modificări întrucât sunt convinsă că este foarte posibil ca și alte instituții de profil să li se alăture în viitorul apropiat.

*ordinea teatrelor este aleatorie, începând cu cele din țară și terminând cu cele din București. 

*pentru mai multe detalii și pentru a rămâne la curent cu proiectele Teatrului Toma Caragiu din Ploiești urmăriți pagina lor de facebook

Dragii nostri spectatori mici si mari,
Avem bucuria de a va anunta ca, incepand din aceasta saptamana, vom depasi limitele ecranului care a tinut loc de scena in ultima perioada si ne vom revedea in spatii de joc in aer liber, organizate in conformitate cu normele de protectie si distantare sociala reglementate de autoritati.

Reprezentatiile vor fi sustinute in curtea Teatrului de Animatie, situat pe Bd. Independentei, nr.14., numarul maxim de locuri disponibile pentru fiecare dintre cele patru reprezentatii fiind de 35.
Biletele pot fi achizitionate de la Agentia de Bilete a Teatrului, tel. 0244 522 774.
Va asteptam sa redescoperim impreuna emotia unei intalniri mult asteptatate!

*pentru mai multe detalii și pentru a rămâne la curent cu proiectele Teatrului Tony Bulandra din Târgoviște urmăriți pagina lor de facebook

Dragilor, revenim, în forță, în aer liber, la Grădina de Vară din Parcul Chindia, și toată vara vom fi acolo, în fiecare sâmbătă!

*pentru mai multe detalii și pentru a rămâne la curent cu proiectele Teatrului Alexandru Davila din Pitești urmăriți pagina lor de facebook

Constantin Cotimanis vă invită duminică, 7 iunie 2020, ora 19.00, la Grădina de Vară, la primul spectacol de revistă, din anul curent, al Teatrului “Alexandru Davila”, care conține un colaj din spectacolele noastre. Reprezentația redă o succesiune variată de momente umoristice, dansuri și scenete. Vă așteptăm să sărbătorim începutul verii printr-o varietate de sunete și culori, ritm și energie!

*pentru mai multe detalii și pentru a rămâne la curent cu proiectele Teatrului Maria Filotti din Brăila urmăriți pagina lor de facebook.

La propunerea colectivului artistic și acceptată cu o mare deschidere și satisfacție de către conducerea Primăriei Braila, începand cu 20 iunie vom lansa și derula proiectul TMF ESTIVAL! Spațiul convenit de comun acord cu domnul Primar Viorel Marian Dragomir este parcarea de pe strada M. Eminescu colț cu M. Sebastian unde va fi amenajată o scena profesionistă, modernă și perfect funcțională, chiar și pentru spectacole cu montări deosebite.

Spectacolele cuprinse în TMF ESTIVAL vor fi prezentate săptamânal, de regulă sâmbata, începand cu ora 20.30. Acest proiect este gândit și organizat cu strictețe, respectând toate normele de protecție atât pentru spectatori, cât și pentru personalul teatrului . Perimetrul va fi delimitat și protejat, se va respecta regula distantări fizice, se vor asigura materiale de igienizare, iar accesul publicului se va face la propunerea conducerii Primăriei Brăila gratuit. Pentru o protecție și securizare în plus a spectatorilor dar și pentru păstratea standardelor artistice ale spectacolului de teatru se vor emite invitații în limita locurilor amenajate. Invitațiile vor fi emise de Agenția teatrală și vor fi personalizate cu sector și rând.

Proiectul TMF ESTIVAL va demara sâmbătă, 20 iunie, de la ora 20, 30 cu spectacolul REGELE GOL de Evgheni Șvarț, regia Lucian Sabados, iar invitatiile pentru aceasta reprezentație pot fi ridicate de la Agentia teatrului începând cu ziua de miercuri, 10 iunie, orele 12.00.
Programul primei parți a acestui proiect ambițios și inedit va putea fi consultat pe site, facebook si instagram – Maria Filotti – si la Agenția teatrală.

*pentru mai multe detalii și pentru a rămâne la curent cu proiectele Teatrului Dramatic Fani Tardini din Galați urmăriți pagina lor de facebook.

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați reia reprezentațiile cu public în acest weekend, la exact 13 săptămâni de la suspendarea acestora pe fondul pandemiei de coronavirus.

Pentru a respecta în continuare măsurile de limitare a răspândirii virusului și pentru a proteja sănătatea artiștilor și a spectatorilor, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” va oferi reprezentații în aer liber în curtea interioară, va asigura distanțele minime de siguranță între public și scenă, dar și între spectatori și va programa doar spectacole cu distribuție mică.

Primul spectacol programat este Buzunarul cu pâine, de Matei Vișniec, regia: Vlad Ajder. În distribuție, actorii Răzvan Clopoțel și Ștefan Forir. Spectacolul a avut premiera în Stagiunea 2014-2015 și a obţinut Premiul Godot la Festivalul „Hyperion iese la Godot” desfășurat în 2015 la Bucureşti.

Spațiul de joc amenajat în curtea interioară a Teatrului are o capacitate de 59 de locuri pe scaune pentru public. Prețul unui bilet este de 21 de lei. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de preț redus – 10,50 de lei. Biletele pot fi achiziționate de pe bilete.fanitardini.ro sau de la casa de bilete a Teatrului.

*pentru mai multe detalii și pentru a rămâne la curent cu proiectele Teatrului Municipal din Baia Mare urmăriți pagina lor de facebook.

Pentru moment, toate spectacolele noastre, inclusiv cele ale secției Păpuși, vor fi organizate pe scena în aer liber din curtea Teatrului Municipal Baia Mare, str Crișan nr 8!
 
 
Accesul la spectacole se face cu rezervare telefonică, în prealabil, specificând numărul de persoane:
 
· la secția dramă, grup de max. 2 pers din aceeași familie
· secția păpuși, grup de max. 3 pers din aceeași familie (cu 1 singur însoțitor, vă rugăm !)
Informații și rezervări: tel. 0736216437 (Dramă și Revistă) și 0730270926 (secția Păpuși)
 
Numărul maxim de spectatori acceptat este 50, vom avea distanțare de 2 m între scaune, din acest motiv trebuie să știm când faceți rezervarea câte persoane vin în grup, pentru o așezare cât mai rapidă a scaunelor.
 

Program casierie:
Marți – Duminică 18.00 – 19.00

Programul rezervărilor telefonice:
Luni – Vineri: 11.00 – 16.00
Sâmbătă: 12.00 – 13.00

 
Vă rugăm să vă prezentați cu cel puțin 30 de minute înainte de începerea spectacolului, deoarece se va face un triaj în fața teatrului, unde va fi amplasată o zonă de așteptare cu 50 de locuri pe scaune.
 
Vă rugăm să aveți mască, să respectați măsurile de siguranță și distanțare socială, să folosiți soluțiile de dezinfectare pe care teatrul vi le va pune la dispoziție. Dacă prezentați simptome de răceală, strănut, tuse, vă rugăm să rămâneți acasă!

*pentru mai multe detalii și pentru a rămâne la curent cu proiectele Teatrului de Nord din Satu Mare urmăriți pagina lor de facebook.

În scurt timp vor fi amplasate două scene, în curtea Muzeului de Artă și în parcul de la Turnul Pompierilor, care vor fi folosite de cele două trupe ale Teatrului de Nord și de Filarmonica „Dinu Lipatti”.

Trupa „Mihai Raicu” a programat în luna iunie 6 spectacole, pentru copii și adulți, care pot fi jucate în aceste spații și a început repetițiile pentru noi producții adaptate la condițiile actuale. Împreună cu Trupa Harag György pregătim programul „Teatru sub balcon”, care va duce în cartierele orașului o coproducție bilingvă, un spectacol stradal, popular.

Programul spectacolelor Trupei „Mihai Raicu” în luna iunie:

  • · Sâmbătă 20 iunie, ora 11.00, Turnul Pompierilor – PROSTIA OMENEASCĂ: SOACRA CU TREI NURORI adaptare după Ion Creangă şi Anton Pann, regia Andrei Mihalache
  • · Sâmbătă 20 iunie, ora 20.00, Turnul Pompierilor – BANI DIN CER de Ray Cooney, regia Daniel Vulcu
  • · Vineri 26 iunie, ora 11.00, Turnul Pompierilor – SCUFIȚA ROȘIE adaptare după Frații Grimm, regia Andrei Mihalache
  • · Vineri 26 iunie, ora 20.00, Turnul Pompierilor – ÎNDRĂGOSTIȚII DIN ANCONA adaptare de Radu Sas-Marinescu după Vajda Katalin, regia Andrei Mihalache

Programul Trupei Harag György în luna iunie:

  • Vineri, 19 iunie, ora 21.00 – Turnul Pompierilor – „Hyppolit, lacheul” de Zágon István – Nóti Károly – Eisemann Mihály, regizor: Bessenyei Gedő István și Bordás Attila
  • Sâmbătă, 27 iunie, ora 21.00 – Turnul Pompierilor – „Paravariete” de Tasnádi István, regizor: Balázs Attila

Preț bilete: 20 de lei și 10 lei (la spectacolele pentru copii).

Rezervări și bilete: AGENȚIA TEATRALĂ (Casa de bilete), str. Horea nr. 6, telefon: 0261712106

Program: Luni – Vineri: 10.00 – 17.00, sau cu 2 ore înainte de începerea spectacolului

Purtarea măștii de protecție este obligatorie chiar dacă spectacolele vor fi jucate în exterior, iar spectatorilor le va fi măsurată temperatura. Numărul de locuri este limitat, cu distanțare de 2 m între scaune, astfel rezervările sunt importante pentru organizare.

*pentru mai multe detalii și pentru a rămâne la curent cu proiectele Teatrului Anton Pann din Râmnicu Vâlcea urmăriți pagina lor de facebook.

Cu foarte mare dor de spectatori, mulțumindu-vă pentru răbdare și pentru faptul că i-ați urmărit online, actorii Teatrului Anton Pann începând cu acest weekend vă invită la teatru. Spectacolele care se vor ține în amfiteatru, cu respectarea măsurile impuse, vor fi cu INTRARE LIBERĂ.

Putem vorbi în cazul de față de o stagiune estivală. Veți vedea în curând și alte spectacole. Chiar dacă actorii nu s-au putut întâlni cu dumneavoastră în sălile de spectacol, acolo unde este emoție pură, ei au repetat și au lucrat pentru noile producții. Speră că în curând, cu respectarea măsurilor impuse, spectacolele să se reia și în sălile de spectacole. Până atunci sunteți așteptați în amfteatrul de la ”Anton Pann”.

*pentru mai multe detalii și pentru a rămâne la curent cu proiectele Teatrului Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe urmăriți pagina lor de facebook.

Scena din curte este gata!
Repetăm, amenajăm și vă așteptăm din 19 iunie la “TAM de vară” 
Biletele sunt deja disponibile online:

https://www.biletmaster.ro/…/Teatrul-Andrei-Muresanu-Sfantu…

 

*pentru mai multe detalii și pentru a rămâne la curent cu proiectele Teatrului Regina Maria din Oradea urmăriți pagina lor de facebook.

 

spectacole on-line
🔴 premieră
🔵 spectacole Trupa Iosif Vulcan
🔶 spectacole Trupa Arcadia

 

Miercuri, 17 iunie, ora 19:00 ON-LINE
COMETA, de Justine del Corte, Regia: Radu-Alexandru Nica
🔶 Joi, 18 iunie, ora 11:00 – Amfiteatru Cetatea Oradea +3
POVEȘTI POPULARE MAGHIARE, regia: Igor Lungu
🔴 Joi, 18 iunie, ora 20:30 – Ansamblul Artistic Profesionist „Crișana” – Scena mobilă (Cetatea Oradea) – PREMIERĂ
DOR ȘI DRAG DE CÂNTEC, cu Cornel Borza și Cornelia Covaciu, prezentator: Ioan Seleși
🔶 Sâmbătă, 20 iunie, ora 11:00 – Amfiteatru Cetatea Oradea +3
POVEȘTI POPULARE MAGHIARE, regia: Igor Lungu
🔵 Duminică, 21 iunie, ora 20:30 – Scena mobilă (Cetatea Oradea)
LEONCE ȘI LENA – CONCERT, scenariu de Mihai Măniuțiu și Ada Milea după Georg Büchner, regia Mihai Măniuțiu
🔵 Luni, 22 iunie, ora 20:30 – Scena mobilă (Cetatea Oradea)
LEONCE ȘI LENA – CONCERT, scenariu de Mihai Măniuțiu și Ada Milea după Georg Büchner, regia Mihai Măniuțiu
🔶 Marți, 23 iunie, ora 11:00 – Amfiteatru Cetatea Oradea +5
APOLODOR, PINGUINUL CĂLĂTOR, de Gellu Naum, un spectacol de Ion Mâinea, sub coordonarea artistică a lui Sebastian Lupu
Miercuri, 24 iunie, ora 19:00 ON-LINE
ȘI CU VIOLONCELUL CE FACEM?, de Matei Vişniec, Regia: Petru Vutcărău
🔵 Miercuri, 24 iunie, ora 20:30 – Scena mobilă (Cetatea Oradea)
ÎNDRĂGOSTIȚII DIN ANCONA, de Vajda Katalin, regia Andrei Mihalache
🔶 Joi, 25 iunie, ora 11:00 – Amfiteatru Cetatea Oradea +5
APOLODOR, PINGUINUL CĂLĂTOR, de Gellu Naum, un spectacol de Ion Mâinea, sub coordonarea artistică a lui Sebastian Lupu
🔵 Joi, 25 iunie, ora 20:30 – Scena mobilă (Cetatea Oradea)
ÎNDRĂGOSTIȚII DIN ANCONA, de Vajda Katalin, regia Andrei Mihalache
🔴 Vineri, 26 iunie, ora 20:30 – Ansamblul Artistic Profesionist „Crișana” – Scena mobilă (Cetatea Oradea) – PREMIERĂ
DOR ȘI DRAG DE CÂNTEC, cu Luminița Tomuța Baba și Felicia Costin, prezentator: Ioan Seleși
🔶 Duminică, 28 iunie, ora 11:00 – Amfiteatru Cetatea Oradea +5
APOLODOR, PINGUINUL CĂLĂTOR, de Gellu Naum, un spectacol de Ion Mâinea, sub coordonarea artistică a lui Sebastian Lupu
🔴 Duminică, 28 iunie, ora 20:30 – Ansamblul Artistic Profesionist „Crișana” – Scena mobilă Cetatea Oradea – PREMIERĂ
DOR ȘI DRAG DE CÂNTEC, cu Ionel Ban și Simona Costin, prezentator: Ioan Seleși
🔵 Marți, 30 iunie, ora 20:30 – Scena mobilă (Cetatea Oradea)
PROFU` DE FRANCEZĂ, adaptare de Matei Mircioane după Tudor Mușatescu, regia Dan Mirea
 
Teatrul Regina Maria își rezervă dreptul de a face modificări în program!
Accesul publicului după începerea spectacolului se va putea face doar la pauză.
Biletele pot fi achiziționate atât online pe www.bilete.ro (începând cu data de 11 iunie), cât și la fața locului începând cu două ore înainte de începerea evenimentului.
Teatrul Regina Maria este o instituție publică de cultură subvenționată de Consiliul Județean Bihor.
Reprezentant legal: Elvira Rîmbu
Accesul la filmările spectacolelor care fac parte din arhivă este gratuit. Acestea vor fi transmise on-line pe pagina de Facebook a Teatrului Regina Maria.

*pentru mai multe detalii și pentru a rămâne la curent cu proiectele Teatrului Național din Târgu Mureș – Compania Liviu Rebreanu urmăriți pagina lor de facebook.

 

Teatrul Național Târgu Mureș a anunțat că reia reprezentațiile cu public. De această dată însă, spectacolele vor avea loc în aer liber, în curtea instituției. În plus, în locul unei distribuții stufoase cu un număr impresionant de actori, piesa de început va fi un one-man show, cu un singur om pe scenă. Este vorba de ”Toate mi se întâmplă numai mie”, după un text aparținându-i lui Mihai Ignat. Biletele la spectacol se pot procura online sau de la casieria instituției, cu o oră înainte de spectacol. Abonamentele stagiunii 2019-2020 rămân valabile şi pot fi folosite pentru achiziţionarea biletelor la acest spectacol. 

*pentru mai multe detalii și pentru a rămâne la curent cu proiectele Teatrului Național I.L.Caragiale din București urmăriți pagina lor de facebook.

Din 15 iunie, spectacolele revin la AMFITEATRU TNB, un loc unic în București, aflat deasupra Teatrului Național. În acest moment, Amfiteatrul este singura scenă din România construită în aer liber, aflată în incinta unui teatru, prevăzută cu dotări profesioniste moderne și care îndeplinește condițiile de siguranță ale spectatorilor și artiștilor pentru a-și putea desfășura activitatea în condiții de siguranță conform normelor de prevenire a răspândirii Covid 19.

În această primă etapă de reluare a spectacolelor, pentru a respecta cu strictețe recomandările de distanțare socială, din cele 300 de locuri ale Amfiteatrului, sunt oferite spre vânzare publicului doar 60.

Actorii Teatrului Național vor fi personajele principale ale Amfiteatrului în aer liber din această vară, însă din programul pe care vi l-am pregătit nu vor lipsi producțiile independente, concertele, proiecțiile de film și multe alte evenimente culturale.

Stagiunea de vară se va deschide în luna iunie cu spectacole din repertoriul TNB, biletele vor fi puse în vânzare începând de sâmbătă, 6 iunie, simultan, la casa de bilete a teatrului și prin platforma mystage.ro.
Pentru programul spectacolelor din luna iulie, biletele vor fi puse în vânzare sâmbătă, 12 iunie.
 
Obligațiile spectatorilor privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu SARS-CoV2:

  • Purtarea măștii (medicală/nonmedicală) pe toată durata evenimentului. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul.

 
Atenție! Teatrul își rezervă dreptul de a efectua un triaj observațional și de a nu permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree).
 

  • Dezinfectarea mâinilor cu dezinfectant avizat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție la intrare.
  • Termoscanarea de către personalul teatrului. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în teatru.
  • Respectarea distanțării de minimum 1,5 m între persoane – de la intrarea în teatru, în sala Amfiteatru, la toalete și la ieșirea din sală.

 
Atenție! La Amfiteatru, vă rugăm să respectați distanța de 2 metri indicată prin locul repartizat fiecărui spectator.

Anunț important privind spectacolele din Amfiteatru:

Fiind un spaţiu în aer liber, în caz de ploaie, va funcţiona următoarea regulă:

– dacă ploaia începe înaintea orei de spectacol, reprezentaţia se reprogramează, biletele rămânând valabile. Spectatorii pot opta și pentru restituirea banilor pe bilete, sau pentru schimbarea acestora pentru un alt spectacol din programul Amfiteatru.
– dacă ploaia începe în timpul reprezentaţiei, spectacolul se poate întrerupe și relua, în funcție de condițiile meteorologice. Dacă reluarea nu este posibilă, iar spectacolul se suspendă, acesta nu se reprogramează și nici nu se rambursează costul biletului.

PROGRAM 15-30 iunie 2020
 
Luni, 15 iunie & Marți, 16 iunie, ora 21:30
Frumos e în Septembrie la Veneția
De Teodor Mazilu
Regia: Mariana Cămărășan
Scenografia: Vladimir Turturică
Cu: OANA PELLEA și MIRCEA RUSU
 
Joi, 18 iunie & Vineri, 19 iunie, ora 21:30
Actorchestra
Regia: Horia Suru
Cu: EMILIAN MÂRNEA, FLORIN CĂLBĂJOS, PETRE ANCUȚA
 
Sâmbătă, 20 iunie, ora 21:00
Vivien Leigh – ultima conferință de presă
De Marcy Lafferty
Regia: Liana Ceterchi
Cu LAMIA BELIGAN
 
Duminică, 21 iunie, ora 21:30
Afterhours
Text&regie: Radu Iacoban
Cu: ANGHEL DAMIAN și CĂTĂLIN BABLIUC
 
Miercuri, 24 iunie & Joi, 25 iunie, ora 21:00
Matilda și groparii
De Stela Giurgeanu
Regia: Mircea Rusu
Scenografia: Gabi Albu
Cu: AMALIA CIOLAN, CESONIA POSTELNICU, ERIKA BĂIEȘU, FULVIA FOLOSEA, LARI GIORGESCU
 
Vineri, 26 iunie, 21:00
A fost odată în România
Regia: Dragoș Huluba
Cu: ILEANA OLTEANU, VIOLETA HULUBA, EDUARD ADAM, DRAGOȘ HULUBA
 
Sâmbătă, 27 iunie, 21:30
20 de ani în Siberia
După Anița Nandriș-Cudla
Regia: Sorin Misirianțu
Cu: AMALIA CIOLAN
 
Duminică, 28 iunie, 21:00
Anonimul Venețian
După Giuseppe Berto
Regia: Ion Caramitru
Scenografia: Florilena Popescu Fărcășanu
Cu: ILINCA GOIA și IOAN ANDREI IONESCU
 

Biletele se vor pune în vânzare la Casa de bilete a Teatrului Național din București și on-line, pe www.mystage.ro

*pentru mai multe detalii și pentru a rămâne la curent cu proiectele Operei Comice pentru Copii din București urmăriți pagina lor de facebook.

*pentru mai multe detalii și pentru a rămâne la curent cu proiectele Teatrului Nou din București urmăriți pagina lor de facebook.

Din respect și grijă față de voi, publicul nostru drag, am ales să ne adaptăm, să ne reînnoim și să ne canalizăm energia spre un nou proiect marca Teatrul Nou: TEATRU LA GARAJ. O inițiativă cu aer industrial-artistic prin care îmbinăm distanțarea socială și setea de cultură.


Biletele sunt deja disponibile aici:
https://www.mystage.ro/specta…/un-spectacol-dumnezeiesc-2021
https://www.mystage.ro/spectacole/necasatoria-1408

Pentru toate informațiile vă invităm să accesați linkurile următoarelor evenimente
UN SPECTACOL DUMNEZEIESC: https://www.facebook.com/events/1655558087925647/
NECĂSĂTORIA:
https://www.facebook.com/events/278075533378350/

Pentru a respecta regulile distanțării sociale impuse de autorități și pentru a evita aglomerația, accesul va fi deschis începând cu ora 19:00. Vom forma grupuri de șase persoane pe care le vom conduce la locurile lor. Vă rugăm insistent să veniți echipați, conform normelor legislative impuse de Guvern, cu mască și mănuși și să nu modificați amplasarea locurilor. Celor care nu respectă aceste reguli nu li se va permite accesul în spațiul destinat spectacolelor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top
shares