Și din 10 n-a mai rămas niciunul – cine e cu adevărat nevinovat?

Cunoscut mai degrabă după titlul „Zece negri mititei” care mai apoi a fost schimbat din motive rasiale, romanul polițist „Și n-a mai rămas niciunul” (And then there were none) este cea mai bine vândută carte a Agathei Christie, dar și cel mai bine vândut roman polițist și una dintre cele mai bine vândute cărți din toate timpurile. Agatha Christie este și cea care a adaptat romanul la formatul de piesă de teatru schimbând câteva elemente, dar și finalul.

Cu așa o istorie în spate, responsabilitatea montării unui spectacol bazat pe acest roman este foarte mare. Richard Reguant își asumă această responsabilitate cu montarea de la Teatrul Avangardia (care a obținut în exclusivitate drepturile de a produce live această piesă), fiind primul regizor din lume căruia i s-a dat dreptul să folosească finalul original scris de Agatha Christie pentru această poveste.

Zece persoane sunt ademenite sub diverse pretexte într-un conac de pe o insulă pustie. Fiecare dintre ei a primit o scrisoare prin care i se promitea fie o reîntâlnire cu vechi prieteni, un loc de muncă sau o vacanță. Deși aparent nu au nimic în comun, în prima seară li se dezvăluie adevăratul motiv pentru care au ajuns acolo: fiecare dintre ei este autorul unei crime – fie una pe care au comis-o cu propriile mâini, fie una pentru care sunt considerați a fi autorii morali. Și îi mai leagă încă un element important: toți au scăpat nepedepsiți.

Rând pe rând încep să fie uciși ca parte a unei profeții ce tronează deasupra șemineului în forma unei poezii și ca pedeapsă pentru crimele de care sunt învinuiți. Astfel, pe măsură ce acțiunea spectacolului avansează, toți îmbracă și mantia de victimă, dar și de presupus justițiar suprem întrucât neîncrederea și suspiciunea planează asupra tuturor oaspeților. Oricare dintre ei poate să fie criminalul. Încet, încet încep să iasă la iveală detalii despre povestea care i-a adus pe fiecare dintre ei pe această insulă părăsită. Cine dintre cei 10 este mintea diabolică din spatele acestui plan foarte bine ticluit de a readuce dreptatea acolo unde ea a reușit să fie fentată?

Acțiunea spectacolului avansează lent, poate o idee prea lent în prima parte a spectacolului, însă lasă loc schițării profilurilor fiecăruia dintre invitații condamnați la moarte. Dani Ionescu îi dă viață cu vervă și cu un umor exact cât trebuie lui Anthony Marston, un tânăr teribilist iubitor de viteză. Andrei Mateiu, care-și punctează cu mult umor intervențiile și Alice Cora Mihalache sunt soții Rogers, majordomul și bucătăreasa care îi primesc pe invitați. Ion Haiduc este generalul Mackenzie, un monument de militărie fără remușcări. Victor Bucur îl portretizează cu vivacitate și note ironice pe Blore, un detectiv particular. Cristi Iacob este delicios în rolul neliniștitului și veșnicului agitat și împiedicat doctor Armstrong.

Alexandru Conovaru îl construiește pe judecătorul Wargrave riguros, calculat și foarte atent la detalii, imprimându-i personajului său mult tact și stăpânire de sine. Camelia Pintilie este foarte carismatică și se joacă tare bine cu personajul său – înfipta, calculata și iubitoarea de atenție domnișoară Brent. Șerban Gomoi este extrem de efervescent, iar al său Philip Lombard este atrăgător și cuceritor, șarmant și cu un umor presărat cu ironie din plin. Nu în ultimul rând Ioana Marcoiu îi dă naștere cu un simț bun al scenei și al replicilor Verei Claythorne, o secretară aparent ingenuă și delicată care stârnește pasiuni printre invitații de pe insula părăsită.

Spectacolul Teatrului Avangardia te ține în suspans și îți livrează un produs cu rezolvări scenice corecte, fără prea mari artificii regizorale. Joaca de-a ghicitul te face să te implici și, cu siguranță, fiecare dintre cei prezenți în sală are propria sa versiune despre cine este criminalul până la finalul spectacolului. Fiind un produs de succes al Agathei Christie, să nu fiți surprinși dacă bănuielile voastre vor fi date peste cap poate chiar de mai multe ori pe măsură ce acțiunea se dezvăluie pas cu pas. Țineți-vă mintea deschisă și alertă la toate indiciile pentru că, poate cine știe, veți reuși să ajungeți la concluzia corectă până ce din cei 10 nu va mai rămâne niciunul..

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top
shares