Horia Suru – Am știut cumva mereu că o să ajung să fac regie

Pe Horia îl găsești prin toată țara. La propriu! A lăsat amprente ale talentului său pornind de la Brăila, trecând prin București și Ploiești, apoi în sus către Botoșani trecând prin Bacău, a cotit brusc în jos spre Sfântu Gheorghe ca mai apoi să o ia iar în sus, bifând Baia Mare și încheindu-și traseul în vest la Oradea și Arad. A regizat un spectacol care a intrat în Cartea Recordurilor, dar lucrează cu aceeași plăcere și implicare și cu echipe micuțe, dar și cu echipe de peste 200 de oameni. Și asta doar din 2012 încoace! Are idei, inspirație, curiozități și avantajul de a fi fost și de cealaltă parte a baricadei în postura de actor.

 

♦ ♦ ♦

 

Ce ai spune despre tine cuiva care nu te cunoaște? Ce crezi că ar trebui să știe lumea despre Horia?

Sunt un om extrem de curios cu tot ce se întâmplă în societate. Încerc să înțeleg măcar un pic din ce se întâmplă în lumea asta uneori nebună, uneori frumoasă în care trăim și încerc să chestionez într-un mod artistic lucrurile pe care le văd și pe care nu le înțeleg care se întâmplă în lume.

 

Deci mai degrabă ai dezbate artistic lucrurile pe care nu le înțelegi decât pe cele pe care le înțelegi și pe care poate ai vrea să le descoși prin teatru?

Mai degrabă pe cele pe care nu le înțeleg și pe care aș vrea să le pricep mai bine însă chiar dacă atac și deconstruiesc un subiect într-un spectacol tot vor rămâne și niște întrebări fără răspuns. Se mai întâmplă uneori și ca unele întrebări să își găsească răspunsuri care au însă un soi de termen de valabilitate. Peste un timp și după niște experiențe răspunsurile alea s-ar putea să „expire” și de asta cred că e important să ne punem periodic niște întrebări. Am putea să fim surprinși uneori să vedem că felul în care simțeam mai demult s-a schimbat.

 

foto arhiva personala

Cum se vede zona teatrală de unde te afli tu, din postura de regizor tânăr și independent?

Cred că peisajul teatral de acum reflectă destul de bine felul în care arată și societatea noastră în această perioadă. Nu sunt de acord cu cei care spun că teatrul e pe moarte sau că „nu vine nimeni de valoare din spate”. Aici nu e vorba doar despre monștri sacri. Sunt foarte mulți tineri foarte talentați care peste 20-30 de ani ani vor deveni noua generație de „monștri”. Mulți consideră această meserie una foarte închisă în care nu poți intra așa, oricum pentru că e cu circuit închis, în timp ce alții se încăpățânează să arate că nu e așa, că pot să facă teatru oriunde dacă asta își doresc. Sunt ferm convins că unele lucruri trebuie schimbate din temelie și toate pornesc, din punctul meu de vedere, de la legislație. Unele cutume sunt atât de învechite încât pur și simplu provin din altă lume, din altă societate care acum nu mai există. În aceeași măsură sunt și dușmanul angajărilor pe viață, în special ale actorilor, dar asta nu știu dacă se va schimba vreodată.

 

Cum se întâmplă lucrurile atunci când mergi într-un teatru de stat și vrei să pui un spectacol, apelezi la actorii angajati acolo sau vii tu cu propuneri de actori independenți?

E o negociere. Eu vin într-o instituție care are niște angajați pe diverse poziții. Nu pot eu să spun că eu vin cu echipa mea și eu doar cu ei lucrez. Statutul român plătește niște angajați să facă niște lucruri, iar salariile lor, din bani publici, merg în continuare și dacă fac ceea ce sunt angajați să facă și dacă nu. Am multe spectacole la teatre de stat unde am actori colaboratori, dar asta apare atunci când sunt niște necesități reale la mijloc, nu dintr-un moft.

○ ○ ○

 Teatrul privat ar trebui să dobândească mai multă amploare și mai mult curaj să se afirme

○ ○ ○

 

De ce fel de spectacole crezi că mai are nevoie publicul din România?

De absolut toate felurile cred că are nevoie. Eu respect foarte mult toate genurile de spectacole. Avem nevoie de o paletă cât mai diversă, cât mai bogată pentru că asta mi se pare că este un semn al unei societăți sănătoase. Încă trăim într-o zonă în care adevărata valoare a unei instituții sau a unui regizor este dată de cât Shakespeare, Cehov sau Caragiale a pus, de parcă astea sunt singurele repere ale calității. În unele cercuri mai scorțoase adevărata valoare vine doar din montările unor astfel de texte, oricâte succese ai avea în spate pe texte din alte zone. Părerea mea este că repertoriile ar trebui să fie mult, mult mai diverse de atât. Am pus câteva texte clasice și sunt unul dintre cei mai mari fani ai lui Shakesperare, dar cred că este un timp potrivit pentru toate.

Mi-aș dori ca și instituțiile de stat să fie mult mai deschise către propuneri cât mai variate. Se simte și se știe că unele acceptă doar proiecte de o anumită factură. Să nu ne dăm frâu liber prea mult, că cine știe ce se întâmplă? Mai ales că unii se ascund după ideea că au pe mână bani publici și nu există loc de experimente și atunci mă întreb pur și simplu „de ce?”. Sunt primul care zice că banul public ar trebui cheltuit cu foarte mult discernământ, dar asta nu mi se pare că ar trebui să fie o condiție pentru a livra publicului doar comedii ușurele unde doar se râde și atât.

 

Crezi că zona de teatru alternativ are succes la noi?

Cred că da, cred că prinde foarte bine și ar trebui să apară din ce în ce mai multe astfel de spectacole și în altfel de spații, nu doar în sala clasică de teatru. Cred că lumea este interesată de astfel de experiențe. Și pe mine mă tentează să experimentez în alte tipuri de spații. Construcția mea internă este oricum orientată către sala clasică de teatru și aș reveni la ea, acolo mă simt cel mai bine, dar m-aș bucura să am șansa să montez prin alte spații mai neconvenționale. Este o experiență total diferită și managerilor de teatre nu ar trebui să le fie teamă că astfel de experiențe vor răpi spectatorii de la sălile clasice de teatru. Nici pe departe, chiar pot să îi apropie de teatru. Ar trebui să existe mai multe linii de finanțare pentru genul acesta de spectacole pentru că se dezvoltă și orașul odată cu ele prin genul acesta de evenimente. Teatrul privat ar trebui să dobândească mai multă amploare și mai mult curaj să se afirme.

 

foto Teatrul Excelsior

Mergi să vezi alte spectacole?

Da, cred că este și ar trebui să fie parte din jobul pe care îl fac chestia asta, să văd alte spectacole. Ar trebui să fie chiar obligatoriu să mergi să vezi ce se întâmplă în domeniul în care lucrezi. Eu nu cred despre mine că-s cel mai deștept de pe planetă, cred că mai am multe de învățat și de văzut și nu înțeleg abordarea asta în care nu mergi să vezi alte spectacole din varii motive. Eu trebuie să știu ce se întâmplă, ce fac colegii mei, ce fac alți actori alături de care am lucrat, actori pe care nu îi cunosc, mi se pare foarte important să fii de ambele părți ale baricadei. Nu cred în regizorul care nu este ancorat în realitatea societății și a zonei artistice în care profesează, care trăiește doar în bula lui, în ideile lui și în capul lui.

 

Și cum ești tu ca spectator?

Încerc să fiu cuminte, să nu deranjez. Am fost și la spectacole de la care am plecat. E dreptul spectatorului până la urmă, dar dacă se întâmplă să fac asta încerc să o fac foarte politicos și fără să disturb ce se întâmplă pe scenă sau pe ceilalți spectatori. Pe de altă parte însă cred că e important să văd și lucruri cu care nu sunt de acord, e interesant să analizez de ce s-au luat niște decizii, cum s-a ajuns la anumite rezultate sau rezolvări artistice. Nu cred că am privilegiul de a fi doar spectator care urmărește o poveste și se lasă în ea. Nu cred că am acest drept. Eu trebuie să văd mecanismele din spatele lucrurilor care se văd pe scenă și creierul s-a învățat să funcționeze așa. Se activează această gândire și analiză din momentul în care intru în sală.

○ ○ ○

Asta este meseria, trebuie să provoci un anumit soi de inspirație, nu e vreo boemie perpetuă ce facem noi

○ ○ ○

 

Jobul tău nu prea se termină niciodată, nu îți iei pauze de la el.

Nu prea, nu. Jobul meu nu se termină atunci când s-a terminat repetiția și mă duc acasă. De-abia atunci începe. De fapt, jobul meu principal este între repetiții, atunci când trebuie să găsesc soluții, rezolvări, iar presiunea aceasta e bună, e constructivă pentru că te împinge să cauți în tine răspunsurile de care ai nevoie. Am avut și momente în care nu am avut inspirație, însă nu mă mai sperie la fel de tare cum mă speria la început. Am învățat să accept și zilele de genul acesta, trebuie doar să îți dai timp și o să găsești până la urmă soluția la problema pe care o ai. În același timp nu îmi permit din niciun punct de vedere să fac un spectacol doar așa, atunci când îmi vine inspirația. Asta este meseria, trebuie să provoci un anumit soi de inspirație, nu e vreo boemie perpetuă ce facem noi.

 

Cum îți place să lucrezi cu actorii, să creezi energia aia bună care să miște lucrurile în direcția potrivită?

Nu lucrez întotdeauna în același fel. Fac lucruri diferite de la un proiect la altul sau de la o echipă la alta. Sunt foarte mulți factori de care depinde un proiect pentru crearea acestei energii bune. Câteodată poate să fie nevoie de o atitudine mai strictă pentru că altfel poate lucrurile nu funcționează sau, alteori, exact stilul ăsta poate mai mult să dăuneze decât să ajute. Este important locul, este important numărul de oameni din echipă – într-un fel lucrezi cu 4-5 oameni și altfel cu 20-30. Vârsta iarăși este foarte importantă. Chiar sunt mulți factori pe care trebuie să îi iei în calcul atunci când te apuci să creezi această energie bună și echipa în sine. Am abordat fel și fel de tehnici. La un spectacol toți cei implicați făceau scurtmetraje pe care apoi le urmăream împreună. La altul i-am rugat să scrie o lună de zile un fel de referate exact ca la școală. Cu altă echipă aveam în fiecare zi câte o oră de yoga. Tehnici diferite, echipe diferite.

 

Ai făcut spectacole să zicem la extremă – de la un spectacol-eveniment cum a fost „Vlaicu Vodă” la one-man-show-ul „O mie de motive” cu Florin Piersic Jr. Tinzi către un anumit tip de spectacol?

Mă atrag mai mult spectacolele cu mai multă lume, mă simt mai bine cu distribuții mai numeroase. Îmi place să revin din când în când și la spectacole cu doar câțiva actori, dar în general tind către cele cu echipe mai mari.

 

Există vreo experiență sau vreo întâmplare care te-a marcat ca regizor?

De fiecare dată înainte de o premieră mă gândesc că nu există nicio șansă ca spectacolul respectiv să înceapă și să se termine bine. Dar nu dacă va fi un spectacol bun sau prost ci așa, la modul obiectiv, că se vor întâmpla niște chestii tehnice care vor împiedica spectacolul respectiv să se desfășoare până la capăt în condiții ok. Am o mie de gânduri înainte de un spectacol, îmi imaginez toate lucrurile care ar putea să meargă prost. De asta nici nu prea stau în sală la spectacolele mele pentru că nu vreau să îi deranjez pe ceilalți spectatori, mai ales când mă mai și enervez.

○ ○ ○

Actoria este o meserie foarte practică, nu se clădește din povești

○ ○ ○

 

Ai ceva experiență și ca trainer. Cum ți se pare și cum îți place zona asta?

Îmi plac experiențele de genul acesta atunci când fac lucruri foarte practice. Mi se mai puțin relevant atunci când doar stau și le povestesc unor oameni niște lucruri. Actoria este o meserie foarte practică, nu se clădește din povești. Trebuie să faci efectiv lucruri. Decât să vorbesc despre ce ar trebui să facem mai bine ne apucăm efectiv de lucrul respectiv și îi dăm o formă.

 

foto arhiva personală

Hai să ne întoarcem un pic în timp. Cum era acasă la Bacău? Cum erai tu când erai mic?

Era foarte, foarte frumos. Am avut privilegiul de a avea o copilărie plină de povești frumoase și mi se mai face dor de perioada aceea. Nu prea mai merg pe acasă, prin locurile alea ale copilăriei decât destul de rar pentru că familia s-a răspândit prin mai multe locuri. Am instaurat un soi de regulă ca o dată pe an să facem un mini-concediu împreună, ne reunim într-un singur loc. Nu mă mai simt foarte legat de locul acela pentru că au plecat cam toți de acolo, orașul în sine s-a schimbat față de cum îl știam eu din copilărie. Anul trecut am pus un spectacol la teatru acolo și cred că, într-un fel, legătura mai puternică pe care o am acum cu locurile acelea este prin munca mea. Am mai pus în decursul anilor câteva spectacole acolo și este un teatru care mi-e drag un pic altfel tocmai pentru că ține de locurile începuturilor mele.

 

Ai început cu actoria, dar și cu regia din liceu. Îți aduci aminte daca a fost vreun moment anume în care ai știut, în care ai simțit că tu trebuie să faci regie?

Știam din liceu lucrul ăsta, din clasa a 12-a, dar în mintea mea de atunci trecerea aceasta către regie urma să se întâmple în jurul vârstei de 40 de ani. Cam asta era proiecția mea de atunci. Viața însă s-a desfășurat însă în așa fel încât s-a întâmplat mai repede această trecere. A fost un gând, un sentiment foarte organic, am știut cumva mereu că o să ajung să fac regie. Am fost actor timp de 4 ani de zile, în principal la Piatra Neamț unde am fost angajat, dar și prin alte locuri și consider că a fost o perioadă foarte bună pentru mine acum când privesc în urmă. A fost un alt fel de școală pentru mine fiind angajat acolo, fiind zi de zi în teatru și fiind foarte curios să văd și să învăț și alte lucruri de genul cum se fac luminile, ce înseamnă partea de producție, cum se construiește decorul etc.

 

Când te-ai hotărât să mergi spre regie ți-a fost vreo secundă teamă că poate nu o să ai parte de același succes pe această nouă zonă așa cum aveai ca actor?

Da, mi-a fost, cum să nu? Mi-am dat un deadline inițial de 6 luni pe care apoi l-am extins la 9 luni și apoi la un an în care mi-am zis că trebuie să fac măcar un spectacol, dacă nu două, să văd efectiv cum stau lucrurile și dacă pot să fac treaba asta, dacă găsesc un spațiu, dacă primesc vreo ofertă.  Mi-am zis atunci că dacă nu merg lucrurile o să revin la actorie. Era oricum o altă perioadă atunci, o perioadă în care nu erau blocate pozițiile de angajare pentru actori și aveam cam 3 oferte de angajare la alte teatre din țară. Nu-mi era deci teamă că nu aveam unde să mă întorc.

○ ○ ○

Cred că ar trebui să fim un pic mai participativi în societatea asta în care trăim

○ ○ ○

Ai luat în calcul varianta de a face actorie și regie în paralel?

Nu, asta nu a fost o opține pe care să o iau vreodată în calcul. Unii pot să fac ambele lucruri și să le facă foarte bine, dar eu nu sunt construit așa, nu e pentru mine. De asta am și zis că o perioadă pun pe stop partea cu actoria și o încerc pe cea cu regia.

 

foto arhiva personala

Dar varianta de a te autoregiza – în situația în care te-ai mai regăsi în postura de actor la un moment dat?

Nu, nu aș putea să fac nici asta. Știu că alții o fac și nu am nicio problemă cu lucrul ăsta, mă bucur că pot să o facă și că le iese bine, dar eu nu aș putea. Am făcut asta o singură dată când eram în clasa a 11-a și, din punctul meu de vedere, a fost un eșec total. Atunci m-am prins că nu e pentru mine lucrul acesta.

 

Ți s-a întâmplat vreodată să îți dorești să fii în spectacolul pe care îl regizezi?

Nu. Este un alt sistem de raportare, un alt unghi prin care privești lucrurile în momentul în care ești în postura de regizor decât atunci când ești actor. Nu mi-am dorit niciodată să fiu în locul vreunuia dintre actorii din spectacolele mele. Din contră, mă gândesc cum pot să îmi ajut actorii să fie foarte buni pe scenă. A fost decizia mea să fac această trecere și nu am pus presiune prea mare pe mine, nu mi-am spus că de acum încolo niciodată nu o să mai revin la actorie. Niciodată îmi sună așa… foarte ferm și de asta nu zic niciodată, niciodată.

 

În încheiere aș vrea, te-aș ruga să transmiți un mesaj tuturor celor care citesc acest interviu. Să le transmiți un gând, o idee pozitivă în care tu crezi cu tot sufletul și care consideri că ar putea să schimbe niște lucruri în bine dacă mai mulți oameni ar face lucrul respectiv

Cred că ar trebui să fim un pic mai participativi în societatea asta în care trăim. Cred că oamenii care nu sunt activi în comunitate sunt și niște spectatori pasivi, niște spectatori care nu vor să își pună nicio problemă legată de ceea ce au văzut la teatru. Acesta este un gen de oameni care pe mine nu mă interesează absolut deloc, genul care confundă canapeaua de acasă cu scaunul din sala de teatru în care se afundă și așteaptă să fie distrați. Aceștia sunt fix oamenii care nu se implică, nu votează, care pot să te vadă că îți dai sufletul pe stradă și nu se opresc măcar să vadă ce-i cu tine. La astfel de oameni nu are cum să ajungă mesajul meu, cu ei nu are cum să se creeze vreun fel de schimb de idei, de emoții, de energie. Mi-aș dori să ne implicăm mai mult și să fim mai activi în ceea ce se întâmplă în jurul nostru.

(Visited 38 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *