Lucrător universal – sau adevărul despre „prietenul tău la cumpărături”

Un lucrător universal este mai mult decât un lucrător comercial. Este un supra-om, bun și experimentat în toate, săritor, amabil, dedicat, implicat, dornic de muncă, dar și obedient, fără păreri și fără inițiative. Cel puțin așa ar fi ideal. Un cal de bătaie care nu crâcnește ba, din contră, ar trebui să fie și recunoscător cerului și zeului din oamenii care l-au angajat și care i-au dat șansa să se afirme.

 

Este tot mai des întâlnit prin fel și fel de lanțuri de supermarketuri sau hypermarketuri să vedem aceiași oameni și la raft, la servire sau la casă. Prin rotație, frumos, în funcție de trafic și de cerere. E mai simplu și mai budget-friendly, evident. De ce să ai 3 angajați care să facă trei lucruri diferite când poți avea unul singur pe care să îl muncești până la ultima picătură de energie pe care o mai are.

 

De la această idee a pornit documentarea extinsă pe care au făcut-o Veronica Lazăr, Alice Monica Marinescu, Rodica Novac, Katia Pascariu, Alexandru Potocean, David Schwartz, Andrei Șerban și Andra Tarara. Au inițiat și au condus interviuri și ateliere cu lucrători și lideri de sindicat din cinci multinaționale din retail și au dat astfel naștere acestui spectacol scris și regizat de David Schwartz. Montarea pune cap la cap diverse momente din viețile a patru lucrători comerciali universali dintr-un supermarket fictiv intitulat sugestiv Mon Ami.

 

Spectacolul începe cu un discurs emblematic pentru corporații, gol pe de-a întregul de orice simțăminte și compasiune adevărată și adresat într-o romgleză neaoșă și strident de actuală. Noul șef de la centru (un Alexandru Potocean savuros și jucăuș) îi anunță pe angajați despre avantajele pe care le au acum că s-au integrat în “marea afacere de familie Mon Ami”. Noua fuziune le oferă angajaților, pe lângă niște beneficii cărora cu greu poți să le reziști, și posibilitatea extraordinară de a-și exprima opiniile într-un așa numit forum, o structură unde pot discuta și expune păreri liberi. Și, ceea ce este cel mai important, totul este gratuit, nu ca pe vremea în care era la modă sindicatul angajaților unde trebuia să cotizezi lună de lună.

 

Cum probabil lucrurile sunt destul de lesne de intuit, viitorul chiar nu se dovedește a fi vreo revelație pentru cei patru angajați. Îngropați de și în muncă, obosiți fără drept de apel de noile transformări, singurul lor răgaz pentru a-și trage sufletul, pentru a discuta, a se revolta și a-și face planuri este pauza de masă de treizeci de minute. Deși sunt pe poziții ușor diferite, toți îndură și strâng din dinți la fel. Cine are senzația, măcar și pentru o clipă, că e ușor să fii într-o astfel de poziție cel mai probabil nu ar rezista o lună întreagă angajat pe un post similar.

 

Alice Monica Marinescu, Katia Pascariu, Alexandru Potocean și Andrei Șerban dau viață celor patru personaje. Cu asumare totală reușesc să te transpună exact în mijlocul lor, să-ți capteze atenția și să te pună pe gânduri. Nimic nu este exagerat și, cumva, tocmai asta frapează, pentru că situațiile pe care le ilustrează curajos și fără urmă de șovăială sunt situații pe care, dacă nu le cunoaștem, ne dăm seama că le intuim. Când trebuie să ții cu dinții de o slujbă, când schimbările vin peste tine cu o viteză năucitoare la care nu ai drept de apel, faci ce ți se spune. Alice, Katia, Alexandru și Andrei redau cu dedicare și determinarea tensiunile dintre colegi, dar și pe cele personale și sunt în totalitate reali. Momentele muzicale extrem de inspirate semnate Maria Sgârcitu îndulcesc doar în aparență tonul spectacolului pentru că, de fapt, sub niște linii melodice jucăușe se ascunde drama personajelor, se ascunde realitatea lor nefiltrată și ascunsă de obicei de ochii scrutători ai clienților. Scenografia semnată de Irina Gâdiuță conține elemente polivalente atent și inspirat alese pentru a construi universul unui supermarket.

 

Spectacolul se joacă momentan, până la finalizarea noului spațiu Macaz la Centrul de teatru educațional Replika. Este un spectacol necesar, ca toate spectacolele pe care le-am văzut sau despre care am citit că au luat naștere la Macaz și la Replika. Nu ar trebui să îți mai vină la fel de ușor să intri în următorul supermarket ca un client nepăsător și gata într-o fracțiune de secundă să ridici tonul și să iei la rost cerând socoteală pentru orice lucru care te deranjează. Te va împinge să privești altfel părțile văzute ale acestui segment de piață tocmai pentru că le scoate la lumină pe cele nevăzute. Și nu doar că le scoate la lumină, ci pune de-a dreptul reflectorul pe ele și îți sugerează, fără a te forța vreo secundă, să reflectezi și, poate, să îți schimbi sau să îți ajustezi comportamentul.

 

Poate, poate, din postura de cumpărători vom alege să ieșim din zona aceea în care suntem mereu fără răbdare și fără compasiune. Vom alege să nu mai alergăm bezmetici să aruncăm produse în coș și să începem apoi să batem din picior a nerăbdare și supărare când persoana de la casă poate este începătoare, poate a greșit ceva – și, hei, parcă ăsta era considerat încă un lucru normal și uman – sau poate efectiv are o zi proastă în care a făcut absolut de toate. Poate, măcar poate vom începe să ne punem niște întrebări și să ne comportăm altfel. Mergeți să vedeți spectacolul de la Replika, o să vă deschidă ochii mai mult decât pot eu să vă povestesc aici.

 

○ ○ ○

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top
shares