Pe jumătate cântec – Teatrul Odeon

Avem timp. Trăim și de multe ori ne construim viețile în jurul gândului ‘lasă, mai e timp’ și amânăm tot ce am vrea să facem sau tot ce am vrea să devenim. Numai că, în timp ce facem asta și ne punem cumva la adăpost de eșecuri și de dezamăgiri (că, deh, dacă nu încerci nu ai cum să dai greș și cum să fii dezamăgit), nu ne dăm seama că viața asta, cu bune și cu rele așa cum e ea, se poate termina mâine. Sau peste câteva luni. Sau poate chiar azi. Cei mai mulți dintre noi știm asta, dar alegem să ignorăm, alegem să ne gândim că nu o să ni se întâmple nouă, că n-are cum să nu mai fie timp. Nu facem azi, începem de mâine sau de la întâi, după ce luăm salariul sau când o să fim la casa noastră. Secundele însă se scurg, ceasul ticăie, momentele trec în ritmul lor, iar noi ne îngropăm speranțe, vise, dorințe, porniri în acest gând aparent reconfortant că lasă, mai am timp. Și ce facem dacă ne trezim brusc în fața unei realități biciuitor de crude care ne spune că nu, nu, totul se termină acum, aici, ia-ți la revedere și împacă-te cu ideea că tot ce îți doreai să faci, să experimentezi, să devii nu o să se mai întâmple?

Cam așa m-a pus pe gânduri spectacolul Pe jumătate cântec semnat de Crista Bilciu (text, regie, costume, proiecții video). Spectacolul punctează diverse vârste și momente din viața Francescăi în nouă tablouri, începând cu vârsta de 5 ani și până la 33. Francesca este Anda Saltelechi și doamne cât de bună și de frumoasă este în acest rol! Ai senzația că a fost scris pentru ea acest text pentru ușurința trecerilor de la o stare la alta, de la o vârsta la alta și de la o notă comică la una dramatică uneori într-o fracțiune de secundă. Este ingenuă, copilăroasă, năstrușnică, aventuroasă, curioasă, timidă, sexy, pătimașă, provocatoare, melancolică, resemnată și umană și toate astea fără pauză, într-un ritm alert vreme de aproape o oră și jumătate.

Ajutată și de proiecțiile video interesant gândite, Anda Saltelechi reușește să ne poarte printr-o aventură în care te regăsești, fie și măcar un pic, fie și măcar o fărâmă, o replică, un gest sau o privire. Și nu doar că spune o poveste frumoasă, dar are un soi de franchețe și de sensibilitate pe care le manevrează cu siguranță și cu o ușurință remarcabilă. Povestea Francescăi, sub o formă sau alta, este și povestea multora dintre noi pentru că ne vorbește despre compromisuri, despre vise în care credem, dar pe care le abandonăm pentru că uneori nu avem putere să luptăm pentru ele, despre resemnare și despre ce simțim când tragem linia și facem socoteala unei vieți. Și, așa cum spuneam, Anda este tare frumoasă în acest rol, complet asumată și atent condusă de Crista Bilciu de la un tablou la altul și de la o emoție la alta și te atinge direct în inimă mai ales când te privește pătrunzător în ochi și te ia drept complice în lumea Francescăi.

Ce nu contenește să mă surprindă neplăcut este că în anul 2019 mulți dintre spectatorii de teatru reacționează ciudat, chicotesc, râd sau comentează în momentul în care un actor se dezbracă pe scenă. În condițiile în care avem atât acces la informații, în care suntem bombardați din toate zonele de nuditate și sexualitate astfel încât mi se pare foarte departe de a mai fi un subiect tabu, mă surprinde să văd reacții grobiene atât din partea femeilor cât și din partea bărbaților atunci când un actor sau o actriță apare complet dezbrăcat(ă) pe scena unui teatru. Și mă surprinde și atunci când nuditatea este poate mai mult sau mai puțin justificată pentru că mi se pare că cei care reacționează dubios dau dovadă de o mult prea mare și intensă ipocrizie, dar cu atât mai mult mă irită atunci când momentul este unul extrem de sensibil, de personal și de vulnerabil așa cum se întâmplă în Pe jumătate cântec. Dar în fine, poate ăsta este subiectul unei alte postări…

Trăgând linie precum Francesca la final, Pe jumătate cântec este un spectacol care te bucură și te întristează și te mișcă într-un mod special, care mi-a plăcut tare mult și pe care îmi doresc să îl revăd. Crista Bilciu și Anda Saltelechi fac o echipă minunată împreună și te învăluie într-o magie frumoasă întărindu-mi convingerea că teatrul într-adevăr face foarte bine la suflet!


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top
shares