Ultimii – Teatrul Metropolis

Mimi Brănescu scrie și că o face foarte bine nu cred ca mai este o noutate pentru nimeni. Că și regizează și că face și asta la fel de bine iarăși nu mai este de dat la știri. Ba da, de fapt, dacă stau mai bine să mă gândesc, ar trebui să se dea la știri pentru ca sălile de teatru să fie mereu pline. Atât Mimi cât și actorii din acest spectacol merită săli mereu pline și aplauze din tot sufletul.

Mimi Brănescu semnează deci atât regia cât și textul acestui spectacol și le face pe amândouă extrem de bine. Stilul său este îmbibat de umor fin, de umor actual și care lovește în plin. Marca unui om extrem de inteligent, umorul său ascunde însă de fapt drame și dureri mult mai profunde. Având la îndemână o distribuție atât de talentată și de versatilă nici nu e de mirare că a ieșit un spectacol așa de bun și de apăsător.

Se ia o familie disfuncțional de actuală (sau actual de disfuncțională, depinde cum vreți), se întoarce pe toate părțile și se pune la microscop. Doi frați, tatăl lor și iubita unuia dintre frați. O familie a zilelor noastre pe care, oricare ar fi statutul spectatorului, nu are cum să nu o recunoască. Fie că ești tu acolo, vreo rudă sau vreun vecin de la țară, îi vezi pe scenă prinzând viață sub ochii tăi și punându-ți adevărul în față. Mi-a plăcut foarte, foarte mult scenografia (semnată de Maria Tache, Andreea Beșliu, și de Adela Pârvu). Am avut permanent senzația că micuța curte se extinde și în public și ne face și noi părtași la viețile lor. Și da, râzi, am râs cu lacrimi la anumite momente inclusiv după spectacol când eram în drum spre casă și îmi aminteam frânturi și replici, dar și când te lovește realitatea lor îți cam îngheață un pic spre total zâmbetul pe buze.

Cei doi frați sunt ‘clasicii’ băiatul bun și băiatul rău – Lulu (Conrad Mericoffer ) a fost mereu oaia neagră a familiei, mai degrabă băiatul și preferatul mamei decât al tatălui, rebel, obraznic, coleric, mai dispus să facă fel și fel de combinații ca să se descurce în viață decât să își găsească un loc de muncă stabil, dar totuși un muzician cu suflet sensibil de artist. Conrad Mericoffer se aruncă în personaj și îl prinde extrem de bine. Are o energie foarte bună care îl susține și îl propagă în scenă, îl mânuiește abil pe Lulu pentru a te convinge la început că este un nenorocit fără scuze pentru ca apoi să îl modeleze sufletește astfel încât să lași măcar un pic, măcar parțial ura la o parte și să îi înțelegi motivele.

Băiatul cel bun al familiei este Marcu (Emilian Pârvu). El este odrasla despre care se vorbește prin vecini, fiul care a reușit în viață, care câștigă bine, are o soție și un copil și locuiește la oraș. Emanuel Pârvu îl înfățișează publicului pe Marcu fără să se grăbească – mai întâi împăciuitor și parcă elementul care reușește să păstreze un pic de echilibru între toți membrii familiei, suferind în urma despărțirii de soție și agasat de întrebările și glumele tatălui, ca mai apoi să ii demonteze toată imaginea pe care i-o construise până atunci pentru a lăsa să i se vadă interiorul sufletului. I-am urmărit cu atenție privirea și transformările din ochi, pauzele, reacțiile, felul în care își încleștează pumnul și se dezlănțuie și îi simți pe deplin descătușările personajului, lupta interioară, rușinea, convingerile. Vulnerabilitatea și neputința.

Adrian Titieni este Ică, tatăl. Mi se pare greu să poți să calculezi exact proporțiile ca să reușești să portretizezi un personaj care te și enervează, dar pe care îl și adori în același timp, dar știam deja că Adrian Titieni se pricepe de minune să facă această poțiune. Ce îmi place foarte mult e felul în care alege să reacționeze – e cu adevărat o bucurie să îl vezi cum punctează lucrurile, cum dintr-o replică și două gesturi stăpânește scene. Nu are de ce să exagereze, deține perfect controlul asupra personajului și îl lasă să se ivească exact atunci când trebuie și fix cât e nevoie.

Andreea Mateiu este singura prezență feminină din spectacol – Luminița, iubita lui Lulu. Justificat de temperamentală, ea se luptă, ca și ei și ca și noi toți, de altfel, să își facă o soartă mai bună. O soartă pentru care strângi din dinți, mai accepți și câte o bătaie, mai accepți și niște ciupituri de fund de la un bătrân pervers, mai accepți și munca în Spania, mai faci și ‘compromisuri’ de genul mamă-surogat visând cum o să lași viața asta nasoală în spate și o să începi una nouă, cu mult mai bună în America. Andreea Mateiu reușește cu brio să le țină piept tuturor și să se facă remarcată. Și nu doar că vine tare și te ia prin surprindere, dar te și emoționează teribil atunci când te face să o înțelegi cu adevărat pe Luminița. Nu-ți poți lua ochii de la ea atunci când se dezlănțuie în scenă și nu știi cum să faci să o consolezi atunci când își dezvăluie rănile sufletești.

Nu vreau să povestesc exact tot ce se întâmplă în spectacol pentru că v-aș fura din plăcerea vizionării. E cu răsturnări de situație pentru că doar ce am zis la început că Mimi Brănescu știe foarte bine ce face atunci când se apucă de scris și de regizat, dar face mai mult decât să ne amuze cu acest spectacol. Pe mine cel puțin m-a făcut să mă gândesc la câte ținem în noi, la cât de superficial putem să privim uneori lucrurile când le știm doar de la suprafață, nu și pe la interior, la dramele care se ascund în fiecare dintre noi – de la dramele părinților care au dat tot ce au putut pentru bunăstarea și fericirea copiilor lor, la nevoia viscerală de a fi iubit, la nevoia de a purta o mască în societate pentru că trebuie să părem mereu puternici și stăpâni pe noi, la nevoia de a încerca să faci tot ce poți ca să îți faci o viață mai bună pentru tine. În esență, spectacolul mi-a vorbit despre vulnerabilitatea din noi toți – asta aș spune despre fiecare cele 4 personaje, că se lasă descoperite foiță cu foiță până în adâncul sufletelor lor, fiecare în felul său aparte. Mergeți la spectacol și vedeți ce fel de întrebări o să vă stârnească în adâncuri.

Și mergeți la teatru, face foarte bine la suflet!


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top
shares